Cum aminteam in articolul nostru anterior presa timpurilor noastre traieste din subiecte senzationale si cateodata si le mai si creeaza; Elon Musk este personalitatea momentului, iar presa simtind valul de popularitate de la nivelul publicului, alimenteaza, dincolo de PRul intern al companiei, imaginea de erou modern, punandu-l in antiteza cu tot ceea ce insemna pana acum domeniul spatial.

Si ce era mai la indemana decat simbolul programului spatial american, NASA, prezentata de multe ori drept o institutie ramasa intepenita in trecut si incapabila sa se adapteze viitorului, in comparatie cu iata mult mai dinamicele companii private.

Trebuie sa spunem din capul locului ca acest subiect, este unul fals, Agentia Spatiala Americana insemnand mult mai mult decat un program de transport spatial.
 
Inca de la infiintare NASA a functionat sub sloganul ‘Faster-Cheaper-Better’, un non-sens dupa regulile moderne de management, dar care spunea simbolic ceva: agentia avea directii fundamentale de cercetare si trebuia sa sfideze limitele, livrand cu bani relativ putini si intr-un timp scurt, tehnologii de ultima generatie.
Influenta politica a existat mereu la nivelul managementului agentiei (insasi administratorul este schimbat la fiecare schimbare de regim, reflectand in buna masura viziunea noului cabinet) pentru ca de acolo venea finantarea si cu foarte putine exceptii (programul Apollo spre exemplu) managerii au trebuit sa se lupte pentru a le explica politicienilor ca este nevoie de bani pentru a putea sustine un domeniu strategic pentru SUA.

Nu a fost simplu si de multe ori bicrocratia si-a spus cuvantul, niveluri suprapuse de comisii/decizii, au dus la disparitia unora dintre programe pe care oamenii de stiinta si inginerii si le-ar fi dorit. Insa cu bune si cu rele, politica face parte din societatile democratice, este parte din ecuatie.
In mod normal finantarea este legata de rezultate dar contrar altor domenii economice in domeniul spatial cuantificarea rezultatelor nu este un lucru usor: NASA desfasoara activitati in foarte multe sectoare, unele dintre ele cercetare fundamentala – teorii care se verifica sau nu, dar care ne ajuta sa avansam si mai devreme sau mai tarziu ne influenteaza viziunea asupra Universului inconjurator.

Apoi sunt studiile asupra materialelor, patente pe care agentia americana le pune la dispozitia industriei; asa apar mai tarziu produse accesibile in viata de zi cu zi a societatii (sticla polarizata folosita la ochelarii de soare, saltelele de spuma cu ‘memorie’, senzorii camerelor foto pe care le folosim astazi, teflonul etc sunt doar cateva exemple).
Nu trebuie uitate studiile in domeniul medical, experimentele facute in spatiu care de foarte multe ori au ajutat la testarea unor noi medicamente sau metode de tratare a bolilor.
Standarde de asigurare a calitatii, regulamente de siguranta pentru zboruri, metode de antrenament pentru astronautii trimisi in spatiu, toate au fost dezvoltate pas cu pas, pe masura ce inginerii invatau cum sa gestioneze noile situatii cu care se confruntau.
Evident, nu in ultimul rand trebuie sa amintim toate tehnologiile inalte: hardware capabil sa reziste la conditiile exceptionale din spatiu, software optimizat sa gestioneze platforme foarte complexe, noi metode de comunicatie la distanta etc au fost dezvoltate pentru misiuni spatiale care au scris istoria: de la aselenizarile Apollo sau Voyager la mai noile Messenger, New Horizons, Mars Science Laboratory sau Juno. 
In spatele lor sta munca catorva mii de ingineri si de oameni de stiinta, desfasurata pe zeci de ani, si un intreg lant industrial (universitati, laboratoare de cercetare si teste, linii de productie etc).

Dar si ceva ce multa lume ignora: NASA, simbolul superioritatii tehnologice americane, reprezentantul guvernului de la Washington si arbitrul pietei, este direct responsabila de dezvoltarea sectorului privat, sustinerea contractorilor, marirea numarului de joburi  din aceasta industrie si a veniturilor generate in economie. Cu alte cuvinte NASA nu poate profita economic de pe urma inventiilor sale, asa cum o fac privatii, ci trebuie sa le impartaseasca cu ceilalti.

Asistam acum la o mini-revolutie, contractorii isi depasesc conditia clasica, devenind corporatii mari ce pentru multi, pun in discutie insasi existenta NASA. Este acesta un lucru bun?
Sigur, momentul este unul cate se poate de prielnic. In plina relansare a cursei spatiale, cu Rusia recuperand terenul pierdut si cu China si India venind puternic din urma, NASA are nevoie de un sector privat foarte puternic pentru a-i fi partener la viitoarele programe, care se anunta de anvergura si deci foarte costisitoare (mult peste ce a insemnat Apollo la vremea lui).

Acest lucru s-a inteles inca de acum 10 ani in forurile de decizie de la Washington, atunci cand s-a hotarat retragerea din activitate a navetei spatiale si externalizarea serviciilor de lansare catre companii private. O decizie aparent dureroasa si pe care multi au criticat-o la momentul respectiv (in toti acesti ani astronautii americani au trebuit efectiv sa isi cumpere locul la bordul capsulelor Soyuz pentru a putea ajunge pe ISS, iar din pozitia de forta rusii au crescut constant costul) s-a transformat intr-una din cele mai curajoase si inteligente decizii, daca privim la ceea ce s-a intamplat astazi.

Sub presiunea unui buget strans, cei de la NASA au inteles pe de o parte ca tehnologia in domeniul electronicii si software-ului a evoluat suficient de mult pentru a permite o reducere substantiala de costuri, pe de alta parte ca domeniul propulsiei, cel putin in forma sa clasica de propulsie chimica, nu mai este o directie strategica, natiuni emergente ajungand sa dezvolte programe similare celor americane.

In felul cum era construita, ca agentie de stat, NASA nu avea cum sa intre in competitia ‘low cost’ si nici nu ar fi fost intelept sa o faca (in paranteza fie spus, o lectie din care ar trebui sa invete si restul agentiilor spatiale mari) pentru ca acest lucru ar avea un impact catastrofal pe termen lung: NASA nu si-ar mai face treaba in domeniul cercetarii si al tehnologiilor inalte, acestea ar lipsi de pe piata in anii urmatori, iar companiile private ar intra intr-o spirala a reducerilor de cost, nesustenabila (nu poti reduce costurile fara a modifica substantial lantul industrial, pentru a-l modifica ai nevoie de tehnologie) care le-ar aduce in scurt timp la faliment.

Tocmai din acest motiv s-a ales co-interesarea mediului privat si atragerea lui in aplicatii spatiale. Este foarte adevarat ca si spiritul antreprenorial american a ajutat aici, in alte partii ale lumii rezultatul poate nu ar fi fost la fel de spectaculos.

Insa cum spuneam in America a functionat foarte bine: investori din domenii care nu aveau legatura cu spatiul, atrasi de noile oportunitati dar si de prestigiul de care s-ar fi putut bucura, si-au mutat capitalul din afaceri clasice (internet, banking, imobiliare) spre noul El Dorado, unde se puteau obtine randamente si de peste 10% pe an.

NASA a sprijinit toata aceasta miscare: a declasificat patente, a pus la dispozitie infrastructura (doar daca ne gandim ca SpaceX foloseste bazele spatiale Cape Canaveral si Vandenberg cu toate serviciile lor conexe) si resursa umana (multi din inginerii SpaceX au evoluat anterior in programe NASA), a sprijinit din punct de vedere juridic certificarile, si nu in ultimul rand a creat piata de inceput atat de necesara in stadiile incipiente, atunci cand companiile sunt foarte vulnerabile neavand contracte ferme.

Asa se poate explica mentinerea SUA in programul ISS dupa retragerea navetei, desi in mod concret interesul pentru activitatile de la bord se redusese: contractele guvernamentale in valoare de miliarde de dolari au fost balonul de oxigen pentru definitivarea sistemelor de zbor private fara de care astazi companii precum SpaceX (astazi cotata la peste 16 miliarde de dolari, dar in care nu trebuie sa uitam, Elon Musk a investit doar cateva sute de milioane) nu ar fi existat.

Poate va intrebati cum se explica prezenta unei rachete de clasa lui Falcon Heavy, si mai tarziu BFR, pe agenda lui Musk, in conditiile in care toata electronica (satelitii) merge spre miniaturizare. Chiar exista piata pentru o astfel de racheta mamut si de ce nu a fost ea facuta mai devreme, de ce spre ex. s-a decis restrangerea capacitatii de la puternica Saturn V la Delta 4 sau Atlas 5? 
Nu, dupa incheierea programului Apollo nu a mai fost nici un fel de produs care sa justifice o astfel de racheta, cei mai grei sateliti, Keyhole putand fi transportati in spatiu de Delta 4 Heavy.

Viitoarele megaconstelatii ar putea fi un caz special, insa chiar si asa este greu de crezut ca Falcon Heavy isi va putea gasi locul in LEO, pentru ca, indiferent cat de puternica, din pacate este restrictionata la un singur plan orbital pe zbor.

Scenariul GTO aduce o dublare a capacitatii de transport fata de Ariane 5, putand acomoda inca doi sateliti fata de cei doi care zboara de obicei la bordul lansatorului european - acesta va fi probabil si segmentul pe care Falcon Heavy il va ataca - insa suprematia in acest segment nu este deja castigata pentru ca sunt multe variabile la mijloc (cele doua baze de lansare nu intrunesc conditiile de lansare optime pentru astfel de orbite, din pretul rachetei unele costuri sunt fixe spre ex. pregatirile de zbor sau combustibilul, piata telecom are o anumita periodicitate, iar concurenta, in special din partea industriei rusesti nu trebuie neglijata).

In aceste conditii BFR pare sa isi gasesca inca si mai putin justificarea pe piata. Este insa planul lui Elon Musk lipsit de realism?
Nu, inca o data, NASA va crea oportunitatea: agentia isi va concentra toate eforturile in anii viitori spre iesirea de pe orbita terestra si pentru stabilirea primelor activitati economice in spatiu; accesul la nelimitatele resurse din spatiu este o prioritate pentru guvernul american, primul din lume care a trecut o legislatie de acest fel si care stie ca, intr-un context politico-diplomatic tot mai delicat, viitorul se va juca pe cartea economica. Noua cursa spatiala are o singura miza: resursele, si cine la va stapani va impune si modelul societatii de maine.

Primul proiect pe aceasta lista este noua statie ce se va construi dincolo de orbita Lunii, un avanpost de tranzit pentru viitoarele misiuni interplanetare. Probabil cea mai costisitoare structura din istoria omenirii, care va pune la incercare intreaga industrie americana si acolo unde, inca o data spunem, NASA are nevoie de partenerii sai privati. In acest caz, rachete de tipul BFR ar deveni extrem de utile, fiind capabile sa transporte elemente grele si de volum, cu preturi rezonabile care, avand in vedere cadenta ridicata vor avea un impact insemnat in scaderea bugetului.

Tragand linie la sfarsitul acestui articol, putem spune asadar ca SpaceX si NASA nu sunt in nici un caz competitori, ci parteneri pe un drum care este abia la inceput.
Musk a avut si are beneficii directe din aceasta colaborare, fara sprijin s-ar fi oprit cel mai probabil la faza de start-up si din acest punct de vedere are si obligatii fata de agentia americana si bineinteles fata de contributori.
S-a dovedit un manager foarte bun, reusind sa adune in jurul sau o echipa de top (multi dintre ingineri au putut sa se desfasoare sub umbrela sa mult mai bine decat au putut-o face pentru NASA si acest lucru ar putea fi o lectie de invatat pentru cei de acolo care au avut solutiile sub ochii lor, dar nu le-au vazut potentialul sau le-a fost teama sa riste o schimbare) cu care a dezvoltat un program de succes dupa o idee simpla adaptata uni singur tip de serviciu (transportul spatial - un motor reutilizabil, refolosit sub forma de cluster in diferite configuratii ce ii permit o scalare adaptata la nevoile clientilor actuali si o reducere semnificativa a costurilor).
O victorie de etapa in fata celorlalti, dupa o idee nu noua, dar care din pacate a trebuit sa astepte cateva zeci de ani pentru a fi pusa in practica si care din fericire reactiveaza un domeniu care a stagnat atata timp.
O mini revolutie care sa speram va scoate NASA din paradigma ‘low cost’ si o va aduce mai aproape de ceea ce trebuie sa fie, varful cercetarii spatiale, de la care se asteapta ideile viitorului (incluzand aici metode de propulsie adaptate secolului 21).
Si nu in ultimul rand reinvierea entuziasmului/spiritului de la inceputurile aventurii noastre spatiale.

Din aceeasi serie:

Primul zbor Falcon Heavy, dintr-o alta perspectiva (partea 1)
http://www.spacealliance.ro/articles/view.aspx?id=20180208133627

Primul zbor Falcon Heavy, dintr-o alta perspectiva (partea 2). Elon Musk, eroul
http://www.spacealliance.ro/articles/view.aspx?id=20180209162552

Credit NASA/SpaceX