5 iunie a adus un eveniment aparte si chiar daca el nu a fost prea mult comentat de presa, merita sa il discutam, mai ales prin prisma implicatiilor lui pe termen lung.

Ancorata la 34.90 de grade nord si 121.19 grade est, in largul Marii Galbene, la circa 400 km de Shanghai, platforma maritima Tai Rui, o barja de 110 m x 80 m adaptata acestui exercitiu, a fost gazda primei lansari de pe mare a Chinei.
 
Misiunea experimentala, denumita generic ‘LM-11 WEY’, dupa parteneriatul cu producatorul auto cu acelasi nume, parteneriat semnat in perspectiva unui transfer de tehnologie intre industria spatiala si cea auto, a adus pe rampa micul lansator CZ 11, ce isi facuse debutul in 2015 intr-un zbor de la Jiuquan. De atunci, alte 5 zboruri fusesera efectuate, de la aceeasi baza spatiala, ultimul in ianuarie.

Versiunea modificata pentru lansarile de pe mare, CZ 11H, a avut la bord sapte pasageri de dimensiuni mici, pe care i-a plasat intr-o traiectorie cu altitudinea de 565 km si inclinatia orbitala de 45 de grade.
Teoretic, racheta celor de la CALT (China Academy of Launch Vehicle Technology), poate transporta in orbite SSO, pana la altitudinea de 700 km, incarcaturi de pana la 350 kg. Chinezii promit insa, ca de pe mare, versiunile imbunatatite vor putea ajunge pana la 1.5-2 tone.
Cei sapte s-au numit Jilin-1 High Resolution 03A, Bufeng 1A si 1B, Xiaoxiang 1-04, Tianqi 3, respectiv Tianxiang 1 si 2.

Intr-un comunicat de presa post lansare, anuntand succesul misiunii, agentiile de presa chineze au pus accentul pe aspecte ce tin de siguranta zborului, subliniind ca pentru prima data, resturile rachetei nu vor mai cadea in zone populate ca pana acum.
Sa nu ne amagim insa, este mai mult decat atat.
Noua modalitate de lansare ataca nu doar vechiul model de afaceri rusesc al companiei Sea Launch, intrata in colaps dupa problemele tehnice succesive cauzate de lansatorul ruso-ucrainean Zenit 3SL, amplificate ulterior de conflictul dintre cele doua tari, ci tinteste si mai departe, chiar industria americana.

Am mai scris despre incercarile de preluare ale chinezilor asupra companiei Sea Launch, negocierile fiind purtate la cel mai inalt nivel intre cele doua guverne. Rusii insa, considerand strategica platforma lor maritima, nu au cedat si au pasat activele, printr-o tranzactie mai mult sau mai putin fictiva, grupului rus S7. Nu mai putin adevarat ca de atunci, in ciuda eforturilor de revigorare, dar poate si pe fondul lipsei unui lansator adecvat (intarzieri pe toata linia pentru rachetele Angara), cei de la S7 nu au mai reusit nici un fel de zbor.

Iata insa, chinezii nu au mai asteptat si au trecut la treaba, atacand acest segment. Deocamdata cu o racheta mica, insa avand in vedere, variantele multiple de care dispun, nu ar trebui sa ne mire daca in scurta vreme vor veni si cu rachete mari pentru piata satelitilor geostationari, si de ce nu, cu refolosirea lor, dupa modelul SpaceX.
Si nu doar de la punct fix, ci de oriunde in jurul Pamantului. Dincolo de considerentele tehnice (binecunoscutele avantaje ale lansarilor din apropierea Ecuatorului), trebuie sa spunem ca acest test marcheaza inca un pas inainte in directia Chinei de a ‘juca global’.

Sea Launch iese din faliment
http://www.spacealliance.ro/articles/view.aspx?id=20110928091625

Satelitul Intelsat 21 a fost lansat de pe platforma Odyssey
http://www.spacealliance.ro/articles/view.aspx?id=20120821062231

Eutelsat 70B lansat de pe platforma Odyssey din oceanul Pacific
http://www.spacealliance.ro/articles/view.aspx?id=20121206013939

Credit CNSA