Intr-un accident fara precedent in istorie, marti 10 februarie 2008 ora 4 :55 GMT satelitul Cosmos 2251 cu o masa de 900kg a lovit un satelit din constelatia Iridium –Iridium 33 cu o masa de 560 kg.

Rusia reuseste din nou sa atraga atentia in domeniul spatial de aceasta data in sens negativ. Dupa ce anul trecut anunta un numar record de lansari programate pentru 2009, se parea ca se va pastra trendul ascendent -anul incepand favorabil cu o serie de activitati reusite.
Dupa lansarea de pe 30 ianuarie a lui Coronas Photon si de pe 10 februarie a rachetei Soyuz intr-o misiune de alimentare a lui ISS, miercuri dimineata s-a reusit o dubla lansare de la baza din Baikonur. Este vorba de satelitii Express AM41 si Express MD1injectati in orbita de o racheta Proton versiunea Breeze M. Ambii sateliti au fost construiti de compania ruseasca Reshetnev dar echipamentul de comunicatie a fost furnizat de Thales Alenia Space.
Express 44 este un satelit de 2530 kg, are o durata de viata de 12 ani si este dotat cu 10 transpondere in banda Ku, 16 transpondere in banda C si 1 transponder in banda L.
Express MD1 are o greutate de 1140kg, o durata de viata de 10 ani si este dotat cu 8 transpondere in banda C si 1 transponder in banda L.
Ambii sateliti au o orbita geostationara. Express 44 este destinat sa inlocuiasca mai vechiul Express A3 la pozitia orbitala 11 grade W in timp ce Express MD1 este primul dintr-o serie noua de sateliti de telecomunicatie si va fi plasat la 80 de grade est. In 2010 va fi urmat de Express MD2 si de noul Express AM4 construit in colaborare cu EADS Astrium- un satelit masiv de 5.7 tone si echipat cu 63 de transpondere.
Seria Express a fost inceputa in 13 octombrie 1994 cu satelitul Express 1 si a inlocuit mai vechile serii Gorizont (inceputa in 1978) si Gals (inceputa in 1990). Seria nu a fost lipsita de incidente, in 28 martie 2003 satelitul Express AM11 a fost lovit de un micrometeorit care a cauzat pierderea satelitului.
Momentan RSCC (Russian Satellite Communications Company) detine 9 sateliti Express: Express A4 la 14 grade vest, Express 3A si Express 44 la 11 grade vest, Express AM1 la 40 grade est, Express AM22 la 53 grade est, Express AM2 si Express MD1 la 80 grade est, Yamal 200 la 90 grade est, Express AM33 la 96.5 grade est si Express AM3 la 140 grade est.
Iata insa ca incidentul din luna ianuarie  cand satelitul Cosmos 1818 a fost suspectat de o coliziune cu un micrometeorit nu este singular. Trebuie reamintit ca la acea data US Space Surveillance Network a tras un semnal de alarma dupa ce a observat fragmente provenite de la satelitul rus. Se punea in special in discutie parcarea acestor sateliti pe o orbita relativ joasa in jurul Pamantului si daca ei sunt tinuti in continuare sub supraveghere. Centrul de comanda al armatei ruse a minimizat insa riscul pe care vechii sai sateliti Cosmos abandonati pe orbita l-ar putea avea fata de alti sateliti activi, afirmand ca toti acesti sateliti desi abandonati se afla in continuare sub supraveghere.
In ciuda acestor asigurari, US Space Surveillance Network a continuat sa priveasca cu suspiciune seria Cosmos si din pacate se pare ca au avut motive temeinice pentru ca in cele din urma inevitabilul s-a produs- intr-un accident fara precedent in istorie, marti 10 februarie 2008 ora 4 :55 GMT satelitul Cosmos 2251 cu o masa de 900kg a lovit un satelit din constelatia Iridium –Iridium 33 cu o masa de 560 kg.
Iridium 33 facea parte dintr-o constelatie de 66 de sateliti activi (95 lansati in total) operata de Iridium Satellite LLC si a fost lansat in 14.09.1997 intr-o orbita joasa aproape polara cu inclinatia de 86.4 grade, apogeu la 786 km si perigeu la 783km, perioada orbitala de 100.4 minute si o viteza de 16.832 km/h. Ca o ironie a sortii, lansarea s-a efectuat tot de catre Rusia de la baza Baikonur la bordul unei rachete Proton-K.
Satelitul american era stabilizat pe 3 axe, cu un sistem de propulsie clasic bazat pe folosirea hidrazinei si avea 2 panouri solare articulate. Ca si restul retelei Iridium, era conectat cu alti trei sateliti vecini, crescand astfel posibilitatea de transmisie de date nu numai direct catre propria statie dar si prin reteaua de sateliti invecinati.

Model virtual al satelitului Iridium

Cosmos 2251 circula intr-o orbita cu apogeul la 806.6 km, perigeul la 783.6 km si inclinatia de 74 grade, avand o perioada orbitala de 100.6 minute. Facea parte din reteaua Strela initiata in 1970. Strela presupunea sateliti plasati la 800km altitudine in 3 planuri orbitale diferite cu inlinatia de 74 grade fata de ecuator si separati la 120 de grade in interiorul planului orbital.
De-a lungul timpului au fost lansate 5 versiuni diferite de astfel de sateliti : Strela-1,Strela-1M, Strela-2, Strela-2M si Strela-3 (1985-2004). In 2005 a aparut o serie de sateliti-Rodnik care se presupune ca a inlocuit mai vechea Strela-3, 4 sateliti din aceasta serie fiind déjà lansati : Cosmos2416, 2437,2438 si 2439.
Strela2 din care face parte si Cosmos2251 se baza pe o platforma KAUR-1, era practic un cilindru cu diametru de 2m cu panourile solare si radiatoarele montate in exterior si echipamentul electric impreuna cu bateriile protejate in interior. Orientarea era facuta pasiv pe o singura axa folosind principiul magneto-gravitational. Durata de viata era de 36 de luni, iar satelitul in cauza a inlocuit la lansare mai vechiul Cosmos 2112.
In urma ciocnirii la o astfel de viteza relativa a acestor doua obiecte, au rezultat foarte multe fragmente cu energie cinetica ridicata care au trecut practic in alte planuri orbitale ridicand serioase semne de intrebare pentru securitatea altor sateliti. Practic USSSN a anuntat ca are in vedere un numar de 600 de resturi mai mari care sunt considerate astazi de risc major (restul fragmentelor mai mici urmand sa arda in atmosfera).
In discutie sunt in principal satelitii de observare a Pamantului apartinand NASA si ESA care orbiteaza intre 500-700km altitudine, sistemul Iridium aflat in apropiere, dar exista riscuri si pentru statia spatiala internationala ISS care se deplaseaza astazi intre 357 si 368 km altitudine.
Din punct de vedere tehnic, este greu de invinovatit cineva pentru acest incident avand in vedere ca nu exista o legislatie internationala pentru coordonarea traficului in spatiu. De obicei, in cazul efectuarii unor manevre care pot afecta si alti sateliti din vecinatate acestea se fac publice de catre operatorul satelitului in asa fel incat restul jucatorilor din zona sa fie in masura sa reactioneze.
In cazul de fata, satelitul rus era declarat inactiv de multa vreme si in plus nu avea posibilitatea efectuarii unor manevre ample (fiind controlat pasiv). Satelitul Iridium in schimb detinea motoare de manevra si nu este clar in acest moment daca la momentul impactului fusese deplasat pe orbita catre o noua pozitie (aceasta ar putea fi o explicatie plauzibila). Cel putin comunicarea a functionat ulterior- imediat dupa pierderea controlului asupra satelitului operatorul american a informat USSSN asupra incidentului (pentru ca informatia sa poata ajunge si la alti operatori) si in urma investigatiilor paralele s-a dovedit ca este vorba despre acest accident.
Intr-un comunicat de presa oficial compania Iridium –detinatoarea retelei- a incercat sa isi linisteasca clientii anuntand ca acest incident nu va afecta functionarea sistemului in ansamblu, alti sateliti din zona urmand sa fie plasati in slotul lasat liber dupa accident pana cand un nou satelit va fi lansat.
Pe termen scurt se mentine totusi suspiciunea asupra transparentei operarilor spatiale mai ales daca se au in vedere acuzatiile care s-au adus de ambele parti-rusa si americana in ultimul an (la momentul actual nici US Air Force nici centrul de comanda al armatei ruse nu fac publice pozitiile orbitale ale satelitilor militari sau manevrele efectuate). Pe de alta parte, nici sectorul civil nu a fost lipsit de incidente in ultimul an doi sateliti de telecomunicatii apartinand Astra  si Eutelsat  suferind defectiuni pe orbita.
Pe termen lung, o data cu inmultirea acestor deseuri prezente in orbita terestra se ridica din nou intrebarea cum va fi rezolvata aceasta problema pe viitor avand in vedere riscul continuu crescand la care sunt supusi noii sateliti lansati si necesitatea adoptarii unor reglementari clare la nivel international in ceea ce priveste operarea.

O scurta simulare numerica a accidentului realizata de SpaceAlliance arata ca acesta putea fi cu usurinta prevenit:

Pe masura ce trece timpul apar noi amanunte in cazul accidentului din 10 februarie cand satelitul american de telecomunicatii Iridium33 si satelitul rus militar Cosmos2251 s-au ciocnit pe orbita.
In primul articol spuneam ca este putin probabil ca vina sa apartina Rusiei datorita faptului ca satelitul Cosmos2251 era retras din activitate si parcat pe orbita. In plus nu avea motoare ci doar un sistem de control pasiv al atitudinii, in timp ce satelitul Iridium33 avea un sistem de propulsie activ cu hidrazina care ii permitea efectuarea unor manevre ample.
Prin analiza elementelor orbitale din 8 februarie 2009 si din 10 februarie 2009 se poate observa o mica variatie doar in ce priveste altitudinea, pozitia orbitala ramanand neschimbata.
Se pare deci ca cei doi sateliti s-au ciocnit pur si simplu fara a avea loc nici un fel de eroare in ceea ce priveste o eventuala manevra.
Unul din purtatorii de cuvant ai companiei Iridium a incercat sa justifice stangaci accidentul aruncand o umbra de indoiala fata de USSSN si NORAD-reteaua americana care urmareste toate fragmentele orbitale. Acesta a amintit ca Iridium nu a primit saptamana aceasta nici un fel de raport despre o posibila coliziune pe orbita si chiar daca un asemenea raport ar fi fost primit cel mai probabil nu ar fi pus in practica. Trebuie reamintit ca NORAD furnizeaza in anumite cazuri (cand doi sateliti se gasesc sub 5 km departare unul fata de altul) rapoarte de coliziune avertizand partile implicate. Totusi predictiile orbitale au o anumita imprecizie iar in cazul efectuarii unei manevre aceasta trebuie sa fie suficient de ampla pentru a inlatura aceasta incertitudine.
Ce se omite aici este intr-adevar ca agentia americana urmareste zilnic cele peste 18000 de fragmente orbitale mai mari de 10 cm dar avand un numar de cateva mii de cazuri de investigat, se limiteaza la reconstructia elementelor orbitale nu si la analiza tuturor posibilelor conjunctii. Cu alte cuvinte agentia americana stabileste prioritatile si efectueaza analiza posibilelor ciocniri doar pentru un numar finit de sateliti (ISS, marii sateliti de telecomunicatii etc). De fiecare data face insa publice toate elementele orbitale ale obiectelor inscrise in orbita terestra (mai putin satelitii militari). De aici este obligatia fiecarui operator privat de satelit sa isi analizeze individual riscurile la care este supus.
In cazul companiei Iridium se pare insa ca sunt deficiente majore- pentru ca departamentul lor de calcul orbital nu efectueaza aceste analize de risc in mod periodic. Atunci cand reteaua Iridium a inceput sa functioneze s-au realizat anumite calcule probabilistice si s-a ajuns la concluzia ca probabilitatea de a avea un astfel de eveniment este extrem de mica de numai 1 la 50 de milioane. Acest lucru impreuna cu (probabil) motive economice (de a reduce costurile unui astfel de departament propriu de investigatii) a condus cel mai probabil la situatia din 10 februarie.
Ramane de vazut cum v-a schimba acest accident procedurile interne ale marilor companii operatoare de sateliti si cat de mult va contribui la cresterea transparentei in domeniul spatial.
Cert este ca astazi FAA (Federal Aviation Administration) a trimis o circulara marilor companii aviatice tragand un semnal de alarma fata de riscul ridicat pe care fragmentele orbitale il au pentru zborurile comerciale dupa ce in acest weekend au fost raportate mai multe incidente (fragmente in flacari traversand atmosfera si zgomote puternice puse pe seama vitezelor supersonice ale acestor obiecte).