Desi in perioada de pionierat a acestor natiuni in ceea ce priveste cercetarea cosmosului, China si India incearca sa devina contracandidate serioase ale SUA, Rusiei si Europei in lupta pentru dezvoltarea de tehnologii spatiale avansate.

Desi in perioada de pionierat a acestor natiuni in ceea ce priveste cercetarea cosmosului, China si India incearca sa devina contracandidate serioase ale SUA, Rusiei si Europei in lupta pentru dezvoltarea de tehnologii spatiale avansate.
China are obiective ambitioase iar programul pe care il pune in discutie aduce pana in anul 2020 o presiune suplimentara in primul rand politica pe programul agentiei americane NASA profitand de perioada in care naveta spatiala se va retrage din activitate (2010-2015). NASA va relua zborurile cu echipaj uman odata cu intrarea in functiune a programului Orion/Ares in 2015 si va reveni pe Luna nu mai devreme de 2020, iar China a incercat sa foloseasca acest fapt intr-un program agresiv de promovare pe care l-a sustinut in ultima perioada.

Este interesant de discutat care sunt asadar directiile majore pe care China ar dori sa se axeze in urmatorii ani si ce este concret deocamdata in programul spatial chinez.
Sonda spatiala chineza Chang’e 1, lansata in data de 24 octombrie 2007 la bordul unui lansator Long March3, si-a indeplinit de curand, cu succes misiunea, prabusindu-se pe suprafata Lunii la 1.5 grade latitudine sudica si 52,36 grade longitudine estica.
Denumirea obiectului spatial provine din mitologia chineza, reprezentand o zeita selenara antica.
Scopul misiunii ce a durat 16 luni a fost acela de a studia, in afara de obtinerea unor harti ale Lunii, capacitatea de ajustare a traiectoriei orbitale si gradele de libertate pe care si le poate permite o astfel de sonda in vecinatatea satelitului natural al Pamantului, lucru testat prin controlul de la distanta folosind 2 statii terestre: Qingdao si Kashi.
Acesta este doar primul din cei trei pasi pe care China ii are in proiect; pasul doi ar fi aselenizarea lina, iar pasul trei este realizarea si lansarea unui vehicul spatial capabil sa exploreze suprafata Lunii si sa aduca pe Pamant mostre de minerale lunare.
Pentru perioada 2010-2011 China ar putea sa mai lanseze o misiune suplimentara de explorare pentru a mai castiga experienta, iar mai apoi pasul doi-aselenizarea ar trebui sa se desfasoare in perioada 2012-2013 cu un satelit echipat cu propulsie nucleara si continand un rover lunar.

Punctul al treilea al programului chinez ce vizeaza explorarea lunii (misiunea de colectare a mostrelor lunare ce se va intoarce inapoi pe Terra) nu ar trebui sa se desfasoare mai devreme de 2017.
Pe termen si mai lung, in trendul international lansat recent, atentia agentiei spatiale chineze se va muta spre Marte, fiind in plan explorarea planetei mai intai prin probe trimise intre 2014-2033 si mai apoi o calatorie cu echipaj uman undeva intre 2040-2060.
In plus, la inceputul lunii martie China a facut publice intentiile sale privind dezvoltarea unei serii de laboratoare spatiale proprii.
Aceasta dupa ce incepand cu anul 1992 China a inceput sa manifeste interes pentru dezvoltarea tehnologiilor necesare zborurilor spatiale cu echipaj uman. Este vorba de proiectul militar 921 continuare a mai vechilor proiecte 714 (initiat in 1967) si 863 (initiat in 1986). Din pacate efortul a fost mult mai mare decat se astepta si abia pe 15 octombrie 2003 dupa 11 ani de la data initiala, si dupa cheltuirea a mai mult de 2 miliarde de dolari, China a reusit sa scoata in spatiu primul astronaut devenind astfel cea de a treia natiune din lume capabila de acest lucru. De atunci insa interesul s-a mutat de la simplul zbor orbital la obiectivul mai ambitios de a avea propriul avanpost in spatiu.

Desi inspirat initial din programul MOL al SUA abandonat in 1969 (US Air Force Manned Orbiting Laboratory) primul laborator Tiangong-1 apare astazi mult mai aproape de profilul programului european ATV. Este vorba de un laborator echipat cu o suita de senzori de ultima generatie si care urmeaza sa functioneze marea majoritate a timpului in mod autonom.
In paralel se vor intensifica eforturile pentru imbunatatirea programului Shenzhou care urmeaza sa creeze premizele pentru un asa numit taxi spatial. Accentul este pus in special pe capacitatea acestui vehicul de a realiza in mod sistematic zboruri cu echipaj uman. Astronautii vor putea asadar sa revina periodic la bordul laboratorului spatial, sa il inspecteze, sa colecteze datele acumulate la bord si sa efectueze alte experimente.
Separat de acest program, China considera pe termen lung (2020) si un laborator spatial mai mare si mai performant (in jur de 20-25 tone) inspirat din laboratorul rus Mir.

In paralel cu cele doua directii amintite mai devreme (dezvoltarea de noi sateliti si dezvoltarea unui program de zbor uman) ramane problema de baza a extinderii progresive a capacitatii de lansare pentru a avea logistica necesara unor astfel de proiecte.
Momentan China mizeaza doar pe capacitatea lansatorului sau LongMarch (ajuns acum la seria 4) si pe viitoarea serie 5 care ar trebui sa mareasca masa lansata pe orbita pana la 25000kg pentru o orbita joasa si 14000kg pentru o orbita geostationara (in configuratia cea mai puternica).

India pe de alta parte a anuntat prin vocea agentiei nationale ISRO (Indian Space Research Organization) ca intentioneaza in cadrul unui parteneriat extins cu Rusia sa intre in randul natiunilor capabile sa trimita astronauti in spatiu.
Acordul a fost semnat cu Roskosmos in decembrie 2008 cu ocazia vizitei lui Medvedev in India si continua traditia cooperarii bilaterale incepute in 1984 cu zborul primului astronaut indian (la bordul capsulei spatiale Salyut). Pe langa sprijinul logistic pe care se spera sa se obtina in urma acestui acord, un alt zbor de pregatire al unui astronaut indian se va desfasura la bordul unei misiuni Soyuz in 2013.

India a impus un termen pentru acest program ambitios inceput in anul 2007-respectiv 2015 pentru realizarea primei capsule orbitale capabile sa transporte un echipaj uman in spatiu.
In cei 8 ani de studii, bugetul alocat programului se va ridica la aproximativ 2-2.5 miliarde de dolari-un efort prea mare pentru agentia indiana al carui buget anual in 2007-2008 a fost spre exemplu de 834 milioane de dolari. De aceea programul acesta va fi prins in bugetul Indiei separat de finantarea anuala a agentiei spatiale, fiind de curand aprobat de parlament.
Un prim zbor demonstrativ s-a efectuat déjà in ianuarie 2007 –atunci cand o capsula indiana de 550 kg a zburat goala in atmosfera pentru a testa reintrarea in atmosfera.

Primul zbor de test cu echipaj uman va orbita Pamantul pentru 7 zile de la o altitudine de 275km cu 2 astronauti la bord. Va fi practic un zbor pregatitor pentru a pune la punct un program de antrenament al astronautilor (la centrul spatial din Bangalore care va deveni astfel centrul de pregatire al astronautilor) si infrastructura de lansare (la centrul spatial Sriharikota).
Capsula finala va avea in zborurile nominale un echipaj de 3 membrii si va fi capabila de misiuni complexe pe o orbita de 400km altitudine (manevre de intalnire si cuplare cu statia spatiala internationala). Din ultimele detalii oferite presei este vorba despre o capsula extrem de simpla (asemanatoare capsulei Gemini a SUA), cu sisteme de mentinere a vietii si de control a reintrarii in atmosfera sustinute de energia generata de panouri solare externe.

Pana in acel moment insa, India trebuie sa depaseasca problemele tehnologice. In primul rand sa rezolve problema lansatorului- si acest lucru se spera prin trecerea de la actuala racheta GSLV-Mark1 la noua versiune GSLV-Mark2 (capabila sa trasnporte 5 tone intr-o orbita joasa LEO) si mai tarziu la GSLV-Mark3 (cu o capacitate undeva la 13 tone pentru o orbita LEO). Cea de-a treia treapta a rachetei -KVD-1M, furnizata acum de Rusia de la racheta Proton, va fi inlocuita cu un motor de constructie proprie cryogenic (CS).Separat de aceasta vor aparea probabil mici modificari structurale si la treptele inferioare ale lansatorului pentru imbunatatirea performantelor lor. Primele teste ale noii rachete ar trebui sa se desfasoare anul acesta si se spera ca vor confirma asteptarile si vor depasi temerile cu privire la siguranta care s-ar putea realiza prin folosirea unui lansator obisnuit de sateliti la incarcaturi care includ echipaj uman. Trebuie amintit pentru conformitate ca Mark1 a efectuat pana cum 5 lansari dar a suferit o pierdere completa in iulie 2007 atunci cand s-a pierdut satelitul Insat 4C si un semiesec in septembrie 2007 atunci cand datorita unei nefunctionari complete a ultimei trepte satelitul inlocuitor Insat 4CR a fost pus intr-o orbita mai joasa decat cea dorita (dar mutat mai tarziu prin propriile motoare pe orbita geostationara dorita).

Pe langa aceasta, un program spatial cu echipaj uman aduce in discutie probleme mult mai grele procedurale care trebuie rezolvate. Astfel trebuie extinse sistemele de siguranta si salvare in caz de evenimente neprevazute, trebuie puse la punct toate sistemele automate ale noii capsule, trebuie creat un robot pentru facilizarea operatiunilor in spatiu, trebuie creata o noua arhitectura de sol adaptata specificului noilor misiuni etc.
Mai mult, pana in 2020, daca totul decurge bine, prin extinderea acestui program se doreste atingerea unui obiectiv mult mai ambitios-trimiterea unui echipaj uman pe Luna.

Ramane de vazut daca termenul fixat initial va fi respectat cu atat mai mult cu cat pana acum, in istoria programelor internationale de zbor cu echipaj uman nici unul nu a fost capabil sa pastreze data intiala, problemele complexe de infrastructura care au aparut, amanand mai mult sau mai putin punerea in practica a acestor zboruri.
Separat de acest program, ca si China, India tinteste Luna si pentru misiunile sale de observatie spatiala. Satelitul Chandrayaan-1 este din noiembrie 2008 intr-o orbita joasa in jurul Lunii de unde a realizat mai multe imagini spectaculoase cu suprafata selenara.

In cadrul acestui prim proiect explorator s-a trimis si o sonda de proba care a traversat atmosfera culegand pentru cele cateva minute cat a durat zborul, date despre compozitia atmosferica. Proiectul, care a reusit sa atraga interesul si suportul mai multor organizatii de profil internationale (la bord se afla instrumente provenite din mai multe tari) este momentan in plina desfasurare, toate echipamentele stiintifice culegand informatii la capacitate maxima.
Misiunea va fi continuata in 2011 de ISRO cu Chandrayaan 2 care va fi dotat la acel moment cu primul rover lunar indian (derivat probabil tot dintr-o cooperare cu agentia spatiala americana NASA)- ce urmeaza sa aselenizeze lin si sa efectueze observatii direct de la sol. Pe termen mai lung vor fi si alti sateliti in continuarea acestui program lunar.

Distanta tehnologica dintre aceste tari emergente si marile puteri spatiale este probabil inca foarte mare (masurata in zeci de ani) dar vointa politica si linia trasata de aceste programe sunt clare si se spera astfel sa se castige treptat experienta in domeniu-acesta fiind in cele din urma punctul cel mai important de atins pentru orice explorare in spatiu.
Ca in orice inceput entuziasmul si increderea in calitatea si talentul oamenilor implicati sunt deocamdata la cote ridicate dar va fi interesant de urmarit pe termen lung cum aceste tari emergente vor fi consecvente cu programele lor spatiale (costisitoare prin definitie) si cum sumele investite de guvernele acestor tari vor putea sa se apropie macar de bugetele enorme cheltuite de marile puteri spatiale.

credit CNSA & ISRO