Intr-un comunicat oficial al NASA impactul sondei LCROSS a fost reconfirmat pentru data de 9 octombrie ora 11 :30 GMT avand ca tinta craterul Cabeus A. Alte posibile coordonate au inclus craterele Cabeus B, Newton, Newton A, Newton E, Short, Moretus si Casatus, Shackleton, Shoemaker si Hayworth dar in decizia finala-luata pe baza ultimelor observatii realizate de sondele lunare LRO, Kaguya si Chandrayaan 1- a cantarit esential suprafata plana a craterului fara aglomerari de roci si concentratia mare de hidrogen masurata in sol.

Intr-unul din articolele trecute relatam despre problemele intampinate de echipa de operatiuni care coordoneaza misiunea LCROSS pentru NASA. La acea data se punea in discutie daca, datorita consumului excesiv de combustibil indus de aparitia unor anomalii in sistemul de mentinere a controlului satelitului, acesta va mai fi capabil sa execute partea finala a misiunii si anume prabusirea modulului Centaur pe Luna si toate experimentele stiintifice programate cu aceasta ocazie.

Acesta ar trebui sa fie ghidat pe traiectoria corecta de motoarele satelitului, iar prin exlozia de la suprafata selenara ar trebui sa creeze in atmosfera un nor care ar urma sa fie studiat 4 minute mai tarziu de satelitul aflat deasemenea in traiectorie descendenta.
Se estimeaza ca in momentul impactului modulul Centaur in greutate de 2 tone va avea o viteza de 8980 km/h si va disloca intre 350 si 1000 tone de roca (echivalentul unei explozii cu 1.5 tone TNT), provocand o depresiune cu diametrul de 30m si o adancime de 5m.

O secventa complexa de zbor dar in urma careia oamenii de stiinta spera sa confirme prezenta apei la polul sud al satelitului natural al Pamantului.

Temerile au fost risipite recent cand intr-un comunicat oficial impactul a fost reconfirmat pentru data de 9 octombrie ora 11 :30 GMT avand ca tinta craterul Cabeus A. Alte posibile coordonate au inclus craterele Cabeus B, Newton, Newton A, Newton E, Short, Moretus si Casatus, Shackleton, Shoemaker si Hayworth dar in decizia finala-luata pe baza ultimelor observatii realizate de sondele lunare LRO, Kaguya si Chandrayaan 1- a cantarit esential suprafata plana a craterului fara aglomerari de roci si concentratia mare de hidrogen masurata in sol.
Acest crater are 40 km diametru, se afla la 81 de grade sud, iar temperatura medie scade sub -200 grade Celsius astfel incat desi atmosfera lunara este practic inexistenta, particulele sunt capturate in interior pentru lungi perioade de timp.

Trebuie reamintit ca aceste depozite de hidrogen au fost semnalate de cativa ani (prima data de Clementine1 in 1994 si apoi de sonda Lunar Prospector in 1999) in interiorul craterelor lunare acolo unde datorita faptului ca Soarele rasare numai cateva grade deasupra orizontului, lumina solara este obturata. Insa chiar daca predecesoarele sonde lunare au confirmat prezenta hidrogenului, ar fi pentru prima data cand s-ar merge mai departe si s-ar dovedi stiintific prezenta apei.

La momentul impactului norul de particule ridicate in atmosfera va fi iluminat de Soare facand astfel facila observarea evenimentului atat pentru observatoarele aflate in spatiu (LRO, Hubble) cat si pentru cele de pe Pamant (Hawaii, Arizona, New Mexico). Astronomii amatori vor avea si ei parte de un spectacol unic astfel ca se spera ca numarul observatiilor active sa fie cu mult mai mare.

In ciuda pretului scazut de numai 79 milioane de dolari (mai ales daca luam in considerare ca in pofida distantei mici Pamant-Luna poate fi considerata o misiune interplanetara) LCROSS a fost inca de la inceput contestata de sceptici. NASA a afirmat insa ca aceasta forma de explorare (trimiterea unei probe care sa ciocneasca suprafata lunara) este cea mai ieftina dintre toate variantele posibile. Chiar daca solutia nu este noua, LCROSS se distinge fata de restul incercarilor prin amplasamentul ales si amplitudinea exploziei provocate (tradus prin masa mare si unghiul de incidenta ridicat cu suprafata lunara) ceea ce ii sporeste sansele de reusita.

In plus o matematica foarte simplista arata ca la o masa construita de 650kg a satelitului (990kg incarcat cu combustibil) rezulta un pret de aproximativ 121.000 dolari/kg (pentru dezvoltarea tehnologiei si trimiterea pe orbita in jurul Lunii) in conditiile in care numai lansarea la momentul actual costa de la 4000 pana la 40000 dolari/kg in functie de tipul de orbita, incarcatura etc. Altfel spus, la un pret mediu de 20000 dolari/kg lansat, pretul misiunii LCROSS ar fi acoperit fie si de descoperirea unei mici resurse de apa de 4000 de litri.

Pentru viitor confirmarea prezentei apei pe Luna ar fi un ajutor major pentru urmatoarele misiuni spatiale mai ales daca se ia in considerare-asa cum aminteam inainte- pretul ridicat pentru fiecare kilogram de incarcatura ridicata de pe Pamant. In acest fel viitoarele baze lunare ar putea fi folosite pe post de realimentare atat pentru oameni cat si pentru combustibilul (hidrogen/oxigen) necesar rachetelor in calatoriile lor mai departe spre alte planete, iar lansarile terestre ar scadea semnificativ ca greutate.

Oricum, in asteptarea rezultatelor acestui experiment, fie ca se va gasi sau nu apa, probabil ca in viitorul apropiat omul va reveni el insusi pe Luna si nu numai cu ajutorul robotilor – pentru ca stabilirea unor baze permanente acolo va usura explorarea spatiala si calatoriile viitoare spre Marte.

credit foto NMSU/MSFC/Tortugas Observatory