Duminica 18 octombrie baza spatiala Vandenberg a fost gazda unei noi lansari pentru programul “Defense Meteorological Satellite Program”.
DMSP cunoscut initial ca DSAP (“Defense System Applications Program”) si ca DAPP (“Defense Acquisition and Processing Program”) este un program spatial dezvoltat de US Air Force inca din 1965 intr-un efort de a monitoriza din punct de vedere meteorologic (de la imagini in spectrul vizibil pana la infrarosu al plafonului de nori, investigatii asupra compozitiei solului, investigatii asupra temperaturii la suprafata terestra etc), oceanografic si al interferentelor din atmosfera (de ex perturbatiile cauzate de fluxul solar) operatiunile zilnice ale propriei flote de sateliti precum si a aviatiei militare.
In decembrie 1972 programul DMSP a fost declasificat astfel ca datele colectate au putut fi accesate si de comunitatea stiintifica civila.
Noul satelit F18 este parte a blocului 5D-3 construit pe baza aceluiasi bus pe care s-a realizat si satelitul NOAA TirosN, o platforma capabila sa genereze mai multa putere decat satelitii anteriori si implicit sa integreze senzori mai performanti. In lansarea de duminica s-a folosit o racheta Atlas5 in versiunea 401 adica o racheta cu doua trepte-un motor RD180 in prima treapta si un motor RL10A4-2 in treapta a doua – capabile sa propulseze o masa de pana la 9050 kg intr-o orbita LEO, 6670 kg intr-o orbita “sun synchronous” sau 4950 kg intr-o orbita de transfer geostationara.
Racheta s-a desprins de sol la ora 16:12 GMT, iar 18 minute mai tarziu satelitul s-a separat de treapta a doua Centaur confirmand succesul noii misiuni.
Ceea ce este insa interesant este ca in afara de lansarea satelitului propriu zis, treapta Centaur a fost supusa ulterior unor teste in zbor. Dupa o manevra de 17 minute in care aceasta s-a indepartat de incarcatura trimisa pe orbita pentru a evita o posibila ciocnire, timp de 3 ore au avut loc o serie de experimente cu privire la imbunatatirea performantelor motorului (incluzand experimente la 0 g asupra combustibilului din rezervoare si un nou algoritm de coordonare a pulsurilor motorului ce ar trebui sa reduca consumul de combustibil pe viitor).
La sfarsitul secventei de lucru motorul a fost repornit si a ars timp de 3 minute si 40 de secunde pana la terminarea completa a combustibilului din rezervoare scotand racheta din orbita din jurul Pamantului si trimitand-o in spatiul cosmic intr-o orbita heliocentrica.
Acest experiment, spre deosebire de o deorbitare clasica in atmosfera, urmata de prabusirea in ocean, a permis masurarea foarte precisa a eficientei noului algoritm (tradusa in nivelul de combustibil economisit).
Zborul de duminica a fost unul aniversar si a marcat lansarea cu numarul 600 pentru programul Atlas de la prima racheta Atlas A care a plecat in decembrie 1957 de la baza Cape Canaveral.
Satelitul construit de Lockheed Martin Space Systems (al 37-lea in lunga cooperare cu US Air Force) are o masa de aproximativ 1200 kg si gazduieste la bord urmatoarele instrumente stiintifice:
-SSF (“Special sensor F-Laser threat warning sensor”)
-OLS (“Operational linescan system weather imager”)
-SSMIS (“Special sensor microwave imager sounder”)
-SSULI (“Special sensor ultraviolet limb imager”)
-SSJ/5 (“Special sensor precipitating particle spectrometer”)
-SSI/ES-3 (“Special sensor ion and electron sensor”)
-SSUSI („Special sensor ultraviolet spectrographic imager and nadir airglow photometer“)
Intregul program a costat 500 milioane de dolari, iar orbita anuntata este una circulara “sun synchronous” cu altitudinea de 857 km si inclinatia de 98.9 de grade, avand o perioada orbitala de 101.9 minute si realizand zilnic o dubla scanare a Pamantului.
Astfel satelitul va putea tranzita aceeasi zona a Pamantului la acelasi interval orar in fiecare zi.
Noul satelit va inlocui pe orbita mai vechiul DMSP16 lansat pe 18 octombrie 2003 si care zboara astfel de peste 6 ani. Momentan din constelatia DMSP sunt operationali satelitii F15 si F16 in prima orbita si satelitii F13 si F17 in cea de a doua orbita, primul cu o durata de viata extraordinara de 14 ani si al doilea lansat relativ recent in 2006.
Pentru operarea nominala sistemul american are nevoie de cate un satelit in fiecare din cele doua orbite functionale (una cu inclinatia de 98.8 grade si altitudinea nominala de 833 km si cealalta cu inclinatia de 98.9 grade si altitudinea nominala de 850 km), dar cum nu se poate estima cu precizie cand un satelit devine neoperational, se prefera ca platformele vechi sa fie schimbate periodic cu altele noi. Cu toate acestea, atata timp cat ele sunt functionale, vor continua sa opereze ca back-up pentru noii sateliti.
Urmatoarele “piese de schimb” ale sistemului sunt programate la lansare in octombrie 2012 (F19) si in mai 2014 (F20).
credit Lockheed Martin