Saptamana aceasta a fost dominata de componenta militara a lansarilor de sateliti, desfasurata ca orice operatiune de acest gen sub protectia informatiei si in pofida faptului ca se cunosc foarte putine date, cele doua lansari despre care vorbim- una in contul SUA si cealalta efectuata de China- au starnit interesul si au generat inevitabil discutii si speculatii.

Prima lansare a avut in prim plan o racheta Atlas 5 care a plecat luni 20 septembrie ora 04 :03 GMT de la baza militara Vandenberg Air Force din California in cel de-al patrulea zbor pe 2010 al lansatorului american.

Configuratia folosita de aceasta data –versiunea 501, are cea mai scazuta capacitate din intreaga serie Atlas 5-putand transporta intr-o orbita LEO (low Earth orbit) o masa de 8250 kg, intr-o orbita SSO (sun synchronous orbit) o masa de pana la 5945 kg sau intr-o orbita de transfer geostationara (GTO) o masa de pana la 3970 kg.
Fata de restul versiunilor care pot fi configurate in diferite variante, ea nu dispune de sistemul CCB (common core booster) , fiind propulsata doar de un singur motor RD-180 (de provenienta ruseasca) in treapta intai si avand o treapta a doua de tip Centaur tractata de un singur motor RL-10A4-2.
Capsula protectoare a satelitului construita de compania elvetiana RUAG, are diametrul de 5.4 m si trei versiuni constructive : una mica –in lungime de 20.7 m, o versiune medie- in lungime de 23.4 m si in sfarsit o versiune mare de 26.5 m, putand astfel acomoda o gama larga de platforme.

 

Un alt zbor al versiunii 501 a avut loc in aprilie 2010 atunci cand s-a testat prototipul X37B, iar celelalte doua lansari de anul acesta au folosit versiunile 401 (in februarie 2010 cand s-a lansat Solar Dynamics Observatory SDO) si 531 (in august 2010 cand a fost transportat pe orbita cel mai nou satelit Advanced Extreme High Frequency Satellite).
Trebuie spus ca debutul unei rachete Atlas 5 a fost facut in 21 august 2002 atunci cand primul pasager a fost satelitul de telecomunicatii HotBird 6. In total, de atunci au fost efectuate 23 de lansari Atlas 5.
Atlas 5 alaturi de Delta 4 au fost dezvoltate in cadrul programului EELV-Evolved Expendable Launch Vehicles pentru a pune la dispozitia US Army capacitatea de lansare de care avea nevoie.
 
Asa cum spuneam informatiile despre incarcatura aflata la bord lipsesc, stiindu-se doar ca aceasta a purtat indicativul NROL-41 (USA215), zborul fiind realizat pentru National Reconnaissance Office.
Potrivit unor observatori amatori satelitul, care a primit numarul NORAD 37162, a fost plasat intr-o orbita eliptica retrograda 1057 x 1072 km, cu inclinatia de 123.0 grade si are o magnitudine vizuala sub 6.5. Greutatea relativ scazuta dar si volumul mare care a impus folosirea unei capsule de dimensiuni medii au sugerat un satelit cu o densitate mica, care are cel mai probabil in componenta o antena de dimensiuni mari.
Combinand aceasta constatare cu tipul de orbita inalta (care nu este neaparat in avantajul observatiilor optice) se poate concluziona ca cel mai probabil vorbim de un satelit radar, mai ales ca in trecut si alti sateliti radar au mai fost plasati in orbite retrograde cu inclinatia de 53 de grade.

 

A doua lansare a avut loc miercuri 22 septembrie ora 02 :42 UTC de la baza spatiala Jiuquan din China-a patra pe anul acesta- si a implicat o racheta Long March CZ-2D.
Acesta a fost al 13-lea zbor al unei rachete de acest tip, zborul cu numarul 131 din istoria spatiala chineza  (primul zbor avand loc in 1970) si al 9-lea in ultimele 50 de zile-reflectand foarte bine ambitiile programului spatial chinez.

Satelitul principal transportat pe orbita a purtat indicativul Yaogan 11 (el va zbura intr-o elipsa 627 x657 km cu inclinatia 98 de grade) si a fost construit de Academia de stiinte spatiale a Chinei. Alaturi de el au mai fost lansati 2 picosateliti din seria "ZDPS" (Zhe Da Pi Sing/Zhejiang University Pico Sat) cu un volum de 150x150x150 mm si 3.5 kg greutate. Ca si in precedentele cazuri partea chineza a clamat ca este vorba despre un satelit stiintific de observare a Pamantului si de prevenire a dezastrelor naturale, totusi specialistii cred ca este un satelit militar de spionaj folosind tehnologie SAR (synthetic aperture radar)- in fapt un telescop operat in exclusivitate de armata chineza pentru achizitia de imagini.

In plus, desi China a pastrat discretia totala cu privire la acest satelit, prezenta in fruntea proiectului ca directori de program a unor specialisti cu vechi state in domeniul ‘Synthetic aperture radar satellite’ nu a facut decat sa alimenteze suspiciunile legate de caracterul militar al noii misiuni.

Aparent clasa Yaogan Weixing ce grupeaza toti satelitii “remote sensing” chinezesti a fost impartita in doua mari grupuri: o parte din sateliti din categoria “electro optical digital imaging” sunt lansati de la baza JSLC (Jiuquan) la bordul rachetelor CZ-2C/D pe cand cei din categoria “synthetic aperture radar imaging” sunt lansati de la baza TSLC (Taiyuan) la bordul rachetelor CZ-4B/C.

 

Lansatorul chinez LongMarch (ajuns acum la seria 4) are o capacitate de 4200 kg transferabile pe orbite LEO si 1500 kg pentru orbitele geostationare, dar in viitoarea varianta 5 ar trebui sa mareasca masa lansata pana la 25000kg pentru o orbita joasa si 14000kg pentru o orbita geostationara (in configuratia cea mai puternica).
Versiunea folosita acum, 2D, are o capacitate mai mica si  poate transporta 3500 kg intr-o orbita LEO sau 1300 kg intr-o orbita SSO.

 

Prima categorie de sateliti Yaogan a derivat din mai vechea platforma FSW4 inlocuind captura de imagini pe suport film cu cea pe suport digital si asigurand o rezolutie la sol de 0.6-1 m.

Cea de a doua categorie este o platforma mare de peste 2.5 tone echipata cu panouri solare retractabile si un instrument SAR activ in domeniul microundelor ce produce imagini de inalta calitate indiferent de conditiile meteo de operare.

Seria “remote sensing” Yaogan a fost dezvoltata de China incepand cu 2006. Atunci, pe 27 aprilie 2006 China lansa Yaogan 1 de la baza Taiyuan. Intre timp au mai fost lansati Yaogan 2 (pe 25 mai 2007), Yaogan 3 (pe 12 noiembrie 2007), Yaogan 4 (1 decembrie 2008), Yaogan 5 (15 decembrie 2008) si Yaogan 6 (22 aprilie 2009) despre care SpaceAlliance a relatat intr-un alt articol. In sfarsit, pe 15 decembrie anul trecut era plasat pe orbita Yaogan 8, iar pe 5 martie 2010 avea loc o tripla lansare cu Yaogan 9A/9B/9C despre care am discutat la momentul respectiv.

 

China desfasoara momentan mai multe experimente spatiale. Recent au fost raportate actiuni in domeniul zborului in formatie doi minisateliti fiind mentinuti de la inceputul lunii august la o distanta mai mica de 200 de m si testand asa numita tehnologie ‘orbital rendez-vous’.

La fel de importanta pentru China pare explorarea Lunii. Dupa ce prima sonda spatiala chineza Chang’e-1 plasata in orbita in jurul Lunii si-a incheiat explorarea, o noua misiune este gata sa ii ia locul, cel mai probabil in noiembrie.
Pana in 2025 China intentioneaza sa inlocuiasca aceste explorari automate cu ajutorul satelitilor si sa trimita in schimb un echipaj uman care sa aselenizeze si sa aduca mostre de sol.
 
Pe termen si mai lung, in trendul international lansat recent, atentia agentiei spatiale chineze se va muta spre Marte, fiind in plan explorarea planetei mai intai prin probe trimise intre 2014-2033 si mai apoi o calatorie cu echipaj uman undeva intre 2040-2060.

 

In plus, la inceputul lunii martie China a facut publice intentiile sale privind dezvoltarea unei serii de laboratoare spatiale proprii cu atat mai mult cu cat participarea chineza la statia orbitala internationala ISS a fost refuzata.
Incepand cu anul 1992 China a inceput sa manifeste interes pentru dezvoltarea tehnologiilor necesare zborurilor spatiale cu echipaj uman. Este vorba de proiectul militar 921 continuare a mai vechilor proiecte 714 (initiat in 1967) si 863 (initiat in 1986). Din pacate efortul a fost mult mai mare decat se astepta si abia pe 15 octombrie 2003 dupa 11 ani de la data initiala, si dupa cheltuirea a mai mult de 2 miliarde de dolari, China a reusit sa scoata in spatiu primul astronaut devenind astfel cea de a treia natiune din lume capabila de acest lucru. De atunci insa interesul s-a mutat de la simplul zbor orbital la obiectivul mai ambitios de a avea propriul avanpost in spatiu.

Desi inspirat initial din programul MOL al SUA abandonat in 1969 (US Air Force Manned Orbiting Laboratory) primul laborator Tiangong-1 apare astazi mult mai aproape de profilul programului european ATV. Este vorba de un laborator echipat cu o suita de senzori de ultima generatie si care urmeaza sa functioneze marea majoritate a timpului in mod autonom.
In paralel se vor intensifica eforturile pentru imbunatatirea programului Shenzhou care urmeaza sa creeze premizele pentru un asa numit taxi spatial. Accentul este pus in special pe capacitatea acestui vehicul de a realiza in mod sistematic zboruri cu echipaj uman. Astronautii vor putea asadar sa revina periodic la bordul laboratorului spatial, sa il inspecteze, sa colecteze datele acumulate la bord si sa efectueze alte experimente.
Separat de acest program, China considera pe termen lung (2020) si un laborator spatial mai mare si mai performant (in jur de 20-25 tone) inspirat din laboratorul rus Mir.

 

In paralel cu cele doua directii amintite mai devreme (dezvoltarea de noi sateliti si dezvoltarea unui program de zbor uman) ramane problema de baza a extinderii progresive a capacitatii de lansare pentru a avea logistica necesara unor astfel de proiecte, China investind continuu in dezvoltarea lansatoarelor sale si incercand in acest fel sa recupereze distanta ce inca o separa de actorii majori din domeniul spatial- SUA si Rusia.