Ieri 5 decembrie, la ora 10:25 GMT, cosmodromul din Baikonur a fost gazda unei noi lansari pentru racheta Proton. La bord se aflau 3 noi sateliti din constelatia Glonass : Kosmos 2470, 2471 si 2472.

Cei trei, construiti de companiile JSC Information Satellite Systems/Reshetnev si NPO PM pe platforma Uragan-M erau sateliti stabilizati triaxial, cu dimensiuni de 2.4 m x 3.7 m (pana la 7.2 m pentru panourile solare desfacute), in greutate de 1415 kg si cu o durata de viata de 7 ani. Ei trebuiau sa completeze blocul M al sistemului rusesc de navigatie prin satelit, cel care asigura pentru moment baza Glonass inainte de intrarea in operare a noului bloc Uragan-K. Reamintim aici ca prima lansare a blocului K va fi efectuata cu o racheta Soyuz la sfarsitul lunii decembrie.
Zborul, care trebuia sa aiba loc mai devreme a fost amanat datorita unor probleme aparute la sateliti astfel ca lansarea a intarziat pana in decembrie.

Racheta Proton, intrata in operare sub indicativul UR500 si-a facut debutul intr-un zbor din 16 iulie 1965. De atunci a reusit sa efectueze 362 de zboruri cu scenarii dintre cele mai complexe: a fost folosita pentru lansarea misiunilor rusesti interplanetare catre Luna, Marte, Venus si cometa Halley, a transportat incarcaturi catre statiile Mir in trecut si catre ISS azi si nu in ultimul rand a transportat sateliti comerciali si militari pe orbita.
Versiunea Proton M este o racheta de 53 m lungime si cantarind 712 tone in configuratia nominala.
Este echipata cu trei trepte motoare si un sistem de boostere cu lungimea de 42.3 m si diametrul variind intre 4.1m si 7.4 m.
Acestora li se adauga sisteme suplimentare de control al injectiei orbitale, diferite in functie de specificul misiunii. In cazul de fata a fost vorba despre un sistem de tip Blok DM 3 echipat cu un motor RD 58M cu tractiunea de 85 kN.
Prima treapta a rachetei este propulsata de 6 motoare de tip RD 275 cu o forta de 10.5 MN, treapta a doua este alimentata de 4 motoare de tip RD210 cu o forta de 2.3 MN si treapta a treia de un motor de tip RD212 cu o tractiune de 0.6 MN.
In aceasta configuratie racheta este capabila sa ridice pe orbita o incarcatura de 22 tone in cazul unei misiuni LEO sau 6 tone pentru o misiune GTO (orbita de transfer geostationara).

Daca in precedentele zboruri deservind reteaua Glonass s-a folosit configuratia Proton M-Blok DM2 de aceasta data s-a preferat asa cum aminteam mai devreme noua configuratia Blok DM3. Astfel dupa desprinderea de treapta a treia urmau doua activari successive ale ansamblului Blok DM3 care aduceau satelitii in orbita dorita 19100 km altitudine si 64.8 grade inclinatie.

Compania ruseasca Energia, cea care construieste racheta Proton a investit recent o suma mare de bani reusind sa preia, asa dupa cum relatam intr-un alt articol SpaceAlliance, pachetul majoritar al lui SeaLaunch, operatorul care si-a declarat falimentul recent. Exista asadar un motiv strategic pe termen lung pentru imbunatatirea performantelor ansamblului Blok DM in perspectiva unor zboruri comerciale, iar aceasta ocazie de test, finantata cu bani guvernamentali, nu a putut fi ignorata.

Deocamdata nu se stie sigur de ce lansarea a esuat, unele surse vorbind despre o eroare a blocului DM3 care nu ar fi functionat deloc altele despre o eroare software de calcul a injectiei orbitale. Aparent telemetria a fost in regula pana la momentul separarii treptei a treia de ansamblul final, atunci cand incarcatura a deviat de la traiectoria dorita cu aproximativ 8 grade fapt ce a dus la reintrarea rapida in atmosfera si prabusirea celor trei sateliti undeva la 1500 km in nord-vestul insulelor Hawaii.
Cert este ca evenimentul a atras atentia administratiei ruse, presedintele Medvedev cerand o ancheta oficiala asupra cauzelor care au dus la acest accident ce afecteaza destul de serios interesele strategice ale tarii si in perspectiva mai larga asupra cheltuielilor care se fac in programul Glonass.

Ultimul esec al unui lansator Proton data din septembrie 2007 atunci cand prima treapta nu s-a desprins de restul rachetei rezultand in final pierderea incarcaturii- satelitul japonez JCSat 11 al companiei JSAT Corporation.
In martie 2008 un alt satelit de telecomunicatie AMC14 al companiei SES Americom a fost lasat intr-o orbita mai joasa decat cea dorita pentru transferul geostationar. In final satelitul a fost recuperat, reusind sa atinga orbita GEO cu ajutorul motoarelor de la bord.
Dupa cum spuneam acesta a fost zborul cu numarul 362 din istoria rachetei ruse si al 43 –lea incident (incluzand aici esecurile si misiunile subperformate).

Sistemul Glonass ar avea astazi conform informatiilor oficiale 26 sateliti pe orbita. Teoretic numarul este pentru o acoperire completa a teritoriului Federatiei Ruse (minim 18 sateliti) si mai mult pentru extinderea serviciilor la nivel global (unde trebuie sa opereze in 24 de sateliti). Trebuie spus insa ca din acestia 4 sateliti sunt in mentenanta tehnica si 2 sunt deocamdata tinuti ca back-up (toti cu minim 2 ani vechime), deci doar 20 ar fi complet operationali.

Sistemul Glonass (“Globalnaya Navigationnaya Sputnikovaya Sistema” sau “Global Orbiting Navigation Satellite System”) a fost pus in functiune pentru prima data in septembrie 1993 cu un grup de 12 sateliti si a ajuns la numarul proiectat de 24 de sateliti pentru o acoperire globala, in decembrie 1995. Totusi datorita problemelor financiare din acea perioada si datorita lipsei unor noi investitii, o parte din sateliti au fost retrasi din activitate, fara a fi inlocuiti.

Sistemul consta din 3 planuri orbitale, separate la 120 de grade si satelitii din acelasi plan orbital separati la 45 de grade. Fiecare satelit efectueaza o orbita circulara la o inaltime de 19100 km si o inclinatie de 64.8 grade si are o perioada orbitala de 11 ore si 15 minute. Satelitii sunt identificati unic de asa numitul ‘slot number’ : primul plan orbital contine sloturile 1-8, al doilea sloturile 9-16 iar al treilea sloturile 17-24.

Fiecare satelit transmite doua tipuri de semnale unul standard accesibil aplicatiilor comerciale si unul codificat de inalta precizie folosit de aplicatiile militare.
Este vorba de fapt de 25 de canale separate de 0.5625 MHz in asa numitele benzi de frecventa L1: 1602.5625 - 1615.5 MHz si L2: 1240 - 1260 MHz.

Conform informatiilor oficiale, atunci cand sistemul va fi complet, se va ajunge la o eroare maxima de pozitionare de pana la 70 m atat pe orizontala cat si pe verticala, iar eroarea de viteza se va situa la valoarea de 15cm/s (in cazul sistemului civil), eroarea scazand pana la 10-20m in cazul sistemului militar.

Pentru a tine pasul cu evolutia sistemelor concurente de navigatie prin satelit sistemul Glonass urmeaza sa beneficieze de o investitie de 2.6 miliarde de dolari sperandu-se sa se ajunga la nivelul anului 2011 la un numar de 30 sateliti operationali.
Aceasta schimbare de conceptie a sistemului urmeaza unor studii efectuate in 2007, cand s-a decis modificarea numarului de sateliti de la 24 la 30- insemnand astfel 8 sateliti operationali plus 2 de rezerva pentru fiecare plan orbital.
Noua generatie de sateliti Glonass-K care urmeaza sa fie lansati de la sfarsitul lui 2010 beneficiaza de un design imbunatatit care ar trebui sa le mareasca perioada de operare (10 pana la 12 ani) si fiabilitatea, precum si de dimensiuni si greutate mai mica (750 kg) care ar permite inlocuirea lansatorului Proton-M cu Soyuz-2 (si aproape o injumatatire a costului de lansare).