Recent o noua stire a facut inconjurul agentiilor de presa din intreaga lume starnind interesul pasionatilor de subiecte spatiale. Pentru ca stirea in sine a putut fii citita pe multe surse insa de cele mai multe ori comentata doar din perspectiva jurnalistica, acest articol, asa cum SpaceAlliance.ro a mai facut in trecut si cu alte subiecte, se doreste a fi o analiza mai complexa a misiunii Messenger, a obstacolelor care intervin pentru realizarea unei calatorii interplanetare si a solutiilor pe care inginerii le-au gasit pentru a face totusi posibila explorarea planetei Mercur. Vom incerca asadar sa realizam un comentariu profesional si o parere obiectiva asupra lucrurilor-in masura in care acest lucru este posibil de exprimat intr-un singur articol.

Primele poze

Asa cum aminteam in partea a 4-a a articolului nostru, dupa intrarea sa intr-o orbita stabila in jurul lui Mercur, Messenger a folosit primele zile pentru calibrarea instrumentelor stiintifice inaintea inceperii fazei de observatii propriu zise- faza care va dura aproximativ 1 an.
In perioada scursa de atunci si pana in prezent, adica circa 6 saptamani, centrul de control al operatiunilor a inceput sa colecteze primele date de stiinta. Cateva imagini au fost deja oferite publicului larg si pot fi vazute pe siteul oficial al misiunii la urmatoarea adresa .

Prima imagine captata vreodata dintr-o orbita in jurul lui Mercur (deci excluzand cele realizate in timpul scurtelor survoluri anterioare ale lui Mariner 10 si respectiv Messenger) a fost produsa pe 29 martie 2011. Ea a fost realizata folosind instrumentele WAC si MDIS deasupra locatiei -53.3 grade latitudine est si 13.0 grade latitudine est- acolo unde se gaseste craterul Debussy cu un diametru de 80 km.



In aceeasi zi au venit si primele masuratori de la Mercury Laser Altimeter (MLA)- respectiv masurarea variatiei reliefului de sol in primele 2 orbite :



Primele estimari ale campului magnetic al lui Mercur au fost facute publice pe 30 martie 2011 :


Prima imagine folosind camera NAC dateaza din 29 martie si a fost realizata la locatia -53 grade latitudine si 13 grade longitudine est:



Prima imagine color a lui Mercur a fost obtinuta cu ajutorul WAC/MDIS tot pe 29 martie si infatiseaza acelasi crater Debussy:



O alta imagine interesanta a fost produsa pe 31 martie atunci cand, folosind camerele WAC si MDIS a fost oferita o viziune de ansamblu a planetei Mercur – o scena ce acopera aproximativ 2800 km lungime intre polul sud si ecuator:



Pe 10 aprilie o alta poza remarcabila a fost realizata de agentia americana, folosind aceleasi 2 camere asupra locatiei -11.58 grade latitudine si 312.7 grade longitudine est- in apropierea caruia pot fi vazute craterele Kuiper (62 km in diametru), Calvino (67 km diametru) si Rudaki (123 km diametru).



In aceeasi zi, dar la o locatie diferita – 19.8 grade latitudine si 309.1 grade longitudine est- Messenger a surprins craterele Bek (32 km diametru) si Lermontov (166 km diametru) :



Poza obtinuta pe 18 aprilie la latitudinea 38.39 grade si longitudinea 266.0 grade est a fost intitulata sugestiv de catre inginerii NASA ‘smile for the camera’ si infatiseaza craterul Al-Hamadhani (cu un diametru de 168 km) a carui imagine te duce cu gandul la un chip uman :



Pe 24 aprilie Messenger a folosit camerele NAC si MDIS pentru a produce o alta imagine curioasa. In poza apare un crater (ce este deocamdata necatalogat) aflat la latitudinea 2.22 grade si longitudinea 216.0 grade est si care masoara 116.5 km in diametru. Craterul este strabatut de doua linii cu aspectul unui urias X – care cel mai probabil au rezultat in urma a doua impacturi diferite la unghiuri de incidenta mici cu suprafata planetei:



In sfarsit, ultima poza despre care vom vorbi (si care, la momentul scrierii acestui articol incheie dealtfel galeria oficiala publicata de agentia americana) este realizata pe 25 aprilie la locatia -27.64 grade latitudine si 223.1 grade longitudine est.
Ea surprinde craterul Bartok – denumit dupa celebrul compozitor si pianist de origine maghiara- un crater care masoara 117 km in diametru :



Pe viitor vor urma probabil foarte multe alte poze de acest fel, iar pe langa cele care vor merge direct catre oamenii de stiinta pentru investigatii si cercetari amanuntite, o mare parte vor putea fi vazute direct in interfata Google Earth folosind fisierul pe care NASA l-a pus la dispozitie si care poate fi descarcat aici.

Credit: NASA/Johns Hopkins University Applied Physics/Carnegie Institution of Washington