Pe 14 mai 1981 la ora 18 :16 UTC Cosmodromul din Baikonur gazduia a 40-a misiune a unei capsule spatiale Soyuz- capsula ce avea sa fie lansata de o racheta Soyuz-U. Aceasta era a 31-a misiune ce deservea modulul spatial Solyut 6 si al 78-lea zbor international cu echipaj uman. A fost dealtfel si ultima misiune activa a statiei inaintea de-orbitarii ei.
In terminologia aerospatiala aceasta a fost a 42-a lansare a anului 1981 si a fost catalogata cu Id-ul 12454.

Echipajul de bord al acestei misiuni era format din astronautii Dumitru Prunariu si Leonid Popov. Echipajul de rezerva ce participase si el la pregatirile pentru aceasta lansare era format din Yuri Romanenko si Dumitru Dediu.
Acesta era al 9-lea zbor desfasurat in programul Interkosmos, un program ce isi propunea sa largeasca cooperarea internationala si sa permita accesul in spatiu a altor cetateni decat cei apartinand URSS sau SUA– ocazie cu care Romania a reusit sa isi trimita primul (si deocamdata) singurul om in spatiu.
A fost o oportunitate importanta in contextul razboiului rece, multe tari emergente reusind sa trimita astronauti in urma acestei colaborari : Cehoslovacia (1), Polonia (2), Germania de Est (1), Bulgaria (2), Ungaria (1), Vietnam (1), Cuba (1), Mongolia (1), India (1), Siria (1), Afganistan (1) si Franta (2).


poster realizat de SpaceAlliance cu ocazia sarbatoririi a 30 de ani de la zborul lui Dumitru Prunariu- copyright SpaceAlliance

Revenind la evenimentul care ne intereseaza, dupa lansare, capsula Soyuz, in greutate de 6.8 tone, a fost lasata intr-o orbita eliptica cu perioada orbitala de 89.06 minute, perigeul la 198 km, apogeul la 287 km si inclinatia orbitala 51.6 grade.
Andocarea cu modulul spatial s-a produs pe 15 mai la ora 18 :50 UTC, iar de-andocarea pe 22 mai 10 :37 UTC. Cateva ore mai tarziu (14 :59 UTC) cei doi pasageri ai capsulei Soyuz au fost recuperati la 225 km sud-est in Dzheskasgan.
In total Dumitru Prunariu a petrecut 7 zile 20 de ore si 42 de minute in spatiu si a realizat 124 de orbite in jurul Pamantului.

Salyut 6 a fost al 8-lea modul ce a zburat in cadrul programului spatial Salyut si a devenit primul ce a fost folosit intensiv in cadrul unor operatii de rutina, permitand nu numai vizitari de scurta durata ci si expeditii de lunga durata si gratie conceptului modular, posibilitatea realizarii unor cercetari pe termen lung la bordul modulului.

Trimis in spatiu pe 29 septembrie 1977 la bordul unei rachete Proton, modulul de 19.8 tone, 15.8 m lungime si 4.15 m diametru includea 2 dispozitive diferite de andocare fapt ce il facea usor de vizitat si de alimentat atat de transportoarele Soyuz (cu echipaj uman) cat si de cele Progress (automatizate)- in total, pentru Solyut 6 s-au reusit 18 zboruri cu echipaj uman si 13 zboruri automate.
Modulul spatial avea un sistem de propulsie format din 2 motoare principale (dezvoltand o forta de tractiune de 300 kg forta) si auxiliar un sistem de control al zborului format din 32 motoare secundare (fiecare cu 14 kg forta). Pe post de combustibil era folosit N2O4 si UDMH.
Sistemul electric, format din 3 panouri solare ce acopereau o suprafata totala de 51 m2 dezvolta intre 4 si 5 kW.
Salyut 6 a fost tinut operational intr-o orbita nominala de 219 km x 275 km x 51.6 grade pana dupa lansarea lui Salyut 7 (19 aprilie 1982). Pe 29 iulie 1982 modulul a fost deorbitat (fortat sa intre in atmosfera) dupa ce in prealabil la bord a andocat un satelit special – Cosmos 1267- ale carui motoare au fost folosite pentru aceste manevre.

Trebuie spus ca o curiozitate ca Valery Ryumin-devenit ulterior unul din cei mai experimentati cosmonauti Salyut- a fost poate si unul dintre cei mai ghinionisti ai echipei, asa cum vom arata mai departe.

Prima lansare catre Salyut 6, misiunea Soyuz 25 de pe 10 octombrie 1977, unde il avusese drept coleg pe Vladimir Kovalyonok nu reusise sa se cupleze corect la dispozitivul de andocare din partea frontala a lui Solyut 6 si a trebuit dupa cateva ore sa abandoneze misiunea si sa se intoarca pe Pamant inainte ca bateriile capsulei Soyuz sa se descarce complet.
Mai tarziu (11 decembrie 1977-16 ianuarie 1978), misiunea Soyuz 26 care i-a avut in componenta pe Yuri Romanenko si Georgi Grechko, datorita suspiciunilor de defectiune, a trebuit sa se cupleze in partea din spate a statiei si sa efectueze cercetari amanuntite a echipamentului de andocare din partea frontala (acolo unde Soyuz 25 incercase fara success andocarea), cei 2 fiind chiar nevoiti sa iasa in spatiu pentru 20 de minute pentru a investiga de aproape sistemul.
Suspiciunile au fost demontate definitiv abia dupa ce misiunea Soyuz 27 (11 ianuarie 1978- 16 martie 1978) avandu-i la bord pe Vladimir Dzhanibekov si Oleg Makarov a reusit andocarea in portul frontal al lui Solyut 6 (va fi dealtfel pentru prima data cand 2 capsule Soyuz vor fi cuplate statiei Solyut 6).
Dzhanibekov si Makarov au fost primul echipaj ‘vizitator’ al statiei, ei intorcandu-se pe Pamant la bordul capsulei Soyuz 26. La randul lor Romanenko si Grechko se vor intoarce mai tarziu folosind capsula Soyuz 27 (expeditia 1 acumuland un total de 96 de zile).
Pana atunci insa, pe 22 ianuarie 1978 ei au intampinat primul cargo automat Progress 1 ce a adus proviziile de hrana, apa, aer, combustibil, echipamente etc necesare desfasurarii in bune conditii a unei activitati stiintifice de rutina la bordul modulului.
Pe 3 martie 1978 (si pana pe 10 martie 1978) la bord s-a aflat primul echipaj mixt Interkosmos - Soyuz 28 cu Aleksei Gubarev comandantul misiunii reprezentand URSS si Vladimir Remek reprezentand Cehoslovacia. Cehia a devenit cu aceasta ocazie a treia tara din lume care trimitea un om in spatiu (pentru statistica trebuie sa facem totusi observatia ca nu ca urmare a unui program spatial national).
Urmatoarea misiune, Soyuz 29, s-a desfasurat intre 15 iunie 1978 si 3 septembrie 1978 si i-a transportat pe orbita pe Vladimir Kovalyonok si Aleksandr Ivanchenkov, cei care vor petrece pe orbita 140 de zile, fiind a doua echipa ce reuseste sa traiasca pe statie pentru o perioada de acest fel (expeditia 2).
Ei sunt vizitati intre 27 iunie 1978 si 5 iulie 1978 de echipa Soyuz 30 - Pyotr Klimuk (URSS) si Mirosław Hermaszewski (primul cosmonaut polonez), apoi mai tarziu, pe 9 iulie 1978 si pe 10 august 1978 de cargo-urile Progress 2 si Progress 3.
Pe 29 iulie misiunea ‘Expedition 2’ din care au facut parte cei 2 cosmonauti realizeaza o alta iesire in spatiu de aproximativ 2 ore.
Pe 26 august 1978 andoca misunea Soyuz 31 ce ii transporta pe Valery Bykovsky (URSS) si pe Sigmund Jähn (Germania de Est). Ca si restul colegilor din programul Interkosmos ei petrec aproximativ o saptamana pe orbita si se reintorc la bordul capsulei Soyuz 29 lasand capsula Soyuz 31 pentru intoarcerea echipajului permanent (2 noiembrie 1978).
Ramasi singuri pe statie Kovalyonok si Ivanchenkov executa pentru prima data manevra de schimbare a portului (reusindu-se pentru prima data andocarea dubla a unei singure capsule in ambele porturi ale statiei), mutand capsula Soyuz 31 de la sistemul de andocare din spate la cel frontal, facand astfel loc cargo-ului Progress 4 care soseste pe 6 octombrie 1978.
Acum apar si primele probleme la sistemul de mentinere a orientarii statiei.

A urmat misiunea Soyuz 32- Vladimir Lyakhov si acelasi Valery Ryumin. Acestia fusesera lansati pe 25 februarie 1979 cu misiunea de a repara sistemul de propulsie (care suferise niste scurgeri de combustibil in timpul misiunii Soyuz 31).
Conform calendarului Lyakhov si Ryumin trebuiau sa fie vizitati pe 3 aprilie de echipajul misiunii Soyuz 33 – Nikolai Rukavishnikov si cosmonautul bulgar Georgi Ivanov, dar datorita unei defectiuni la motorul principal al capsulei acestia nu au mai apucat sa faca manevrele de andocare si s-au intors de urgenta pe Pamant.
Mai rau, pentru ca exista suspiciunea ca motoarele lui Soyuz 32 sa sufere de aceeasi defectiune ca cele ale expeditiei 33, agentia rusa a decis sa nu ii trimita pe cei 2 la bordul acestuia. Soyuz 32 a fost pana la urma incarcat cu resturile rezultate dupa repararea statiei si a fost comandat automat de la sol in timpul intoarcerii sale.
In aceste conditii Lyakhov si Ryumin au trebuit sa astepte la bordul statiei pana cand urmatoarea misiune- Soyuz 34 (deasemenea una automatizata) a fost gata sa ii inlocuiasca- pe 13 iunie 1979, marcand astfel un nou record de 175 de zile petrecute in spatiu pentru expeditia 3.
Soyuz 34 nu a fost insa nici ea lipsita de incidente pentru ca in rastimpul cat a stat andocata de statie asteptand sa ii returneze inapoi pe Pamant pe cei 2 cosmonauti, cargoul Progress 7 a transportat ca incarcatura principala radio-telescopul KRT-10 ce cantarea 350 kg si masura pliat 0.5m.
Echipajul de la bord a avut sarcina sa desfaca pachetul si sa il asambleze, apoi dupa scoaterea sa in exteriorul statiei si realizarea cuplajului, sa comande deplierea antenei (ce ar fi ajuns la un diametru de 10m).
La depliere insa aceasta a ramas agatata de portul din spate al statiei facand imposibila o alta andocare acolo. Pentru ca o parte a invelisului extern al statiei fusese déjà afectat, pentru scurt timp s-a pus chiar problema abandonarii ei si a reintoarcerii de urgenta a celor 2 cosmonauti. Centrul de la sol a decis totusi sa incerce prima data remedierea defectiunii si dupa o iesire in spatiu de 83 de minute s-a reusit intr-adevar desprinderea antenei.
Desi expusi unei perioade mult mai indelungate decat cea pentru care fusesera trimisi acolo, cei doi au fost sustinuti de la sol cu ajutorul a doua cargouri Progress automate– respectiv misiunea 5 (lansata pe 14 martie 1979) si misiunea 6 (15 mai 1979).
In compensatie pentru incidentul Soyuz 33, Bulgaria a primit mai tarziu (1988) un loc in cadrul zborului Soyuz TM 5 ce a vizitat statia spatiala Mir. Zborul in cauza a transportat pe orbita 5 astronauti : 3 rusi, bulgarul Aleksandr Aleksandrov si afganul Abdul Mohmand primii din tarile lor care au ajuns pe o statie spatiala.

Pe 19 decembrie 1979 statia a fost gazda primului modul de tip Soyuz-T (cel care urma sa inlocuiasca in operare mai vechiul Soyuz) folosit la acea data in mod automat fara echipaj uman.
Pe 29 martie 1980 un alt cargo Progress, numarul 8, a pregatit urmatoarea misiune- Soyuz 35 (9 aprilie 1980-3 iunie 1980) ce i-a avut la bord pe Leonid Popov (aflat la primul sau zbor si care mai tarziu avea sa il insoteasca pe Dumitru Prunariu) si pe experimentatul deja Valery Ryumin. Acesta din urma il inlocuia pe cel care trebuia in mod normal sa zboare- Valentin Lebedev care suferise de curand un accident.
Ei vor petrece in total 185 de zile pe orbita-un nou record pentru expeditia 4.
Au urmat cargo-ul Progress 9 (29 aprilie 1980)- ocazie cu care s-a instalat un sistem automat de pompare a apei din rezervoare (pana atunci aceasta operatiune se facea manual folosind canistre) si misunea Soyuz 36 (26 mai 1980-31 iulie 1980) ce i-a avut la bord pe Valery Kubasov din partea URSS si Bertalan Farkas devenit primul cosmonaut ungar. Kubasov si Farkas au petrecut aproximativ o saptamana ca echipaj vizitator si s-au intors pe Pamant la bordul capsulei Soyuz 35.
Pe 6 iunie 1980 Popov si Ryumin au fost vizitati pentru 3 zile de a doua misiune Soyuz T -condusa de un echipaj uman de aceasta data- Yuri Malyshev si Vladimir Aksyonov. Aproximativ o luna mai tarziu, pe 1 iulie 1980 ei au primit noi rezerve de la sol sub forma cargoului Progress 10.
Pe 23 iulie 1980 se lanseaza expeditia Soyuz 37 ce ii transporta pe statie pe Viktor Gorbatko si Pham Tuan (primul cosmonaut vietnamez). Ei nu stau la bord decat o saptamana intorcandu-se pe Pamant cu ajutorul capsulei Soyuz 36. Soyuz 37 ramane in continuare andocata statiei Salyut 6.
In septembrie cei doi cosmonauti ai expeditiei 3 dau comanda de rotire a statiei Solyut 6 pentru a astepta andocarea urmatoarei misiuni- Soyuz 38 ce ii transporta pe Yuri Romanenko si Arnaldo Tamayo-Mendez din Cuba, acestia din urma reusind sa urce la bord pe 19 septembrie si sa petreaca 1 saptamana in spatiu.
Pe 30 septembrie statia mai primeste un colet de pe Pamant sub forma cargoului Progress 11.
Pe 11 octombrie 1980 Popov si Ryumin parasesc la randul lor statia la bordul lui Soyuz 37, incheind expeditia 4.

Pe 27 noiembrie 1980 al treilea vehicul Soyuz T se cupleaza la statia Solyut 6. La bord se aflau pentru prima data 3 cosmonauti- Leonid Kizim, Oleg Makarov si Gennady Strekalov- expeditia 5. Ei au petrecut 13 zile pe orbita (pana pe 10 decembrie 1980) timp in care in paralel cu experimente stiintifice au facut lucrari de reparatii la sistemul de control termic, la sistemul electric si hidraulic al statiei. Deasemenea, pe 9 decembrie ei realizeaza o manevra de corectie orbitala folosind cargoul Progress 11 care era atasat la acea data statiei.
Pe 26 ianuarie 1981 al 12-lea cargo Progress viziteaza statia aducand necesarul de provizii.

Urmatoarea misiune cu echipaj uman – Soyuz T 4 condusa de Vladimir Kovalyonok si Viktor Savinykh -dureaza intre 12 martie 1981 si 26 mai 1981. Expeditia 6 acumuleaza un total de 74 de zile pe orbita.
Ei sunt vizitati intre 23 martie 1981 si 30 martie 1981 de echipajul Soyuz 39 - Vladimir Dzhanibekov si Jügderdemidiin Gürragchaa (primul cosmonaut mongol).
In sfarsit pe 15 mai era deservita misiunea dedicata Romaniei- Soyuz 40.
Kovalyonok si Savinykh vor incheia expeditia a 4-a pe 26 mai 1981, atunci cand se imbarca la bordul Soyuz T 4, capsula cu care venisera, si abandoneaza definitiv statia.
Mai tarziu, pe 19 iunie, asa cum aminteam anterior, se realizeaza (controlat de la sol) cuplarea satelitului Cosmos 1267 la statie si incep procedurile de deorbitare.

Cum trebuie vazut asadar zborul lui Dumitru Prunariu? Programul Interkosmos a fost o sansa unica (deocamdata) pentru o tara emergenta cum era Romania (si nu numai pentru ea) pentru a avea acces la tehnologiile de ultima ora din domeniul spatial- mai ales prin prisma relatiilor politice destul de tensionate intre Romania si URSS.
Chiar si astazi- la 30 de ani de la acel eveniment- doar cateva tari stapanesc domeniul zborului spatial cu echipaj uman.

Desi nesustinut de un program national si putand fi catalogat mai degraba ca un eveniment mediatic de imagine (programul oferit de sovietici era standard de cateva zile pentru toti cosmonautii din afara URSS si in scurta perioada petrecuta in spatiu nu s-au putut efectua decat cateva experimente privind campul magnetic al Pamantului si o scurta fereastra de observatii vizuale asupra Romaniei asa cum se vede din spatiu- totul sub coordonarea Institutului de Stiinte Spatiale, Romania neavand la momentul respectiv o agentie spatiala), zborul lui Dumitru Prunariu ramane in primul rand un simbol pentru romani si o reusita personala deosebita pentru el, reusita care il plaseaza intr-un cerc extrem de select al celor cativa oameni care au avut sansa sa vada Pamantul din spatiu.
Dumitru Prunariu este astazi, la varsta de 58 de ani, presedinte de onoare al agentiei spatiale romane si presedinte al comisiei COPUOS a ONU (United Nations Committee on the Peaceful Uses of Outer Space).

site-ul oficial al lui Dumitru Prunariu

Mai jos un documentar realizat de TVR despre zborul Soyuz 40: