China a realizat miercuri 10 septembrie o noua lansare de la baza spatiala Jiuquan, ridicand numarul zborurilor pe anul in curs la 14. CNSA a folosit de aceasta data racheta CZ 4C, ce a avut incarcati la bord trei sateliti din seria Yaogan Weixing, misiunea cu numarul 25.
Cei trei, care poarta simplu, indicativele A, B si C sunt anuntati de partea chineza ca sateliti de tip remote sensing si poarta aparatura optica performanta. Insa, cel mai probabil ei vor fi folositi pentru culegerea de informatii, in particular monitorizarea pozitiilor navelor militare straine.
Trebuie sa spunem ca acest lucru este de real interes pentru China care, dupa spectaculoasa dezvoltare economica din ultima decada si pentru consolidarea intereselor sale pe termen lung, si-a anuntat recent intentia de a trece de la statutul de putere militara regionala la cel de actor global.
In aceasta linie se inscrie si dezvoltarea de submarine nucleare, echipate cu tehnica de ultima generatie (printre ele interconectarea la sateliti si rachete intercontinentale ICBM), pe care China le va putea trimite in misiuni de lunga durata si la mare departare de teritoriul sau, arme redutabile ce pot oferi o pozitie de forta la negocieri diplomatice sau care pot apara interesele tarii la distanta, asa cum fac deja SUA si Rusia.
Anul acesta, pentru prima data, unul din submarinele chineze a iesit din Marea Chinei (acolo unde de obicei au loc exercitiile militare) si a navigat prin Oceanul Pacific pana in Oceanul Indian.
China nu a facut un secret din aceasta misiune, ci dimpotriva, a convocat misiunile diplomatice de la Beijing dand detalii despre aceasta, in dorinta de a face publice planurile sale de dezvoltare pentru anii viitori. Discutam aici nu de o lovitura de imagine ci de capabilitati concrete.
Conform U.S. Naval Institute, China are 77 nave de suprafata de clasa mare, 85 nave de clasa mica si medie, si peste 60 de submarine, dintre acestea 9 nucleare (4 purtand ICBM).
China detine in acest moment un singur portavion, Liaoning, vechiul portavion sovietic Varyag, pe care l-a cumparat din Ucraina in 1998 si pe care l-a reconditionat. In santierele navale chineze sunt insa in lucru si alte portavioane derivate din vechea platforma a clasei Admiral Kuznetsov. Ele, alaturi de submarinele de care aminteam mai devreme sunt piesele importante care, prin prezenta lor in diferite zone de conflict din lume pot da tarii statutul de super-putere militara la care aspira de mult timp.
Incheind acest mic comentariu, si revenind la cei trei sateliti lansati, vom spune ca ei vor zbura in formatie, intr-o orbita circulara cu altitudinea de 1100 km si inclinatia de 63.4 grade. Un al trio similar fusese lansat in luna august:
Tripla lansare chineza
http://www.spacealliance.ro/articles/view.aspx?id=20140810053828
Chiar luand in calcul aceasta lansare suntem inca sub nivelul cu care China ne-a obsinuiti in ultimii ani (15 in 2013, 19 in 2012, 19 in 2011 sau 15 in 2010).
Credit CNSA