India face inca un pas in domeniul tehnologiilor spatiale de ultima generatie. Inginerii indieni de la ISRO pregatesc in acest moment zborul prototipului experimental RLV-TD, care va fi lansat cel mai probabil in luna iulie de la baza spatiala Satish Dhawan Space Centre.
Vorbim de un prototip de dimensiuni reduse (0.5 m in diametru si aproximativ 10 m lungime), complet automatizat si care va efectua un zbor scurt, suborbital. El va fi lansat de o racheta indiana pana la altitudinea de 70 km, apoi va reveni pe Pamant intr-un zbor controlat si franat pe ultima sa parte printr-un sistem de parasute, urmand sa amerizeze in Golful Bengal. Pentru zborurile urmatoare este prevazuta o aterizare pe pista, asemenea navetelor spatiale americane si ruse, in acest sens punandu-se in discutie constructia unei piste de lungime mare care sa fie la dispozitia ISRO pentru aceste experimente.
RLV-ul indian a fost gandit in mai multe etape:
-HEX (Hypersonic Flight Experiment)
-LEX (Landing Experiment)
-REX (Return Flight Experiment)
-SPEX (Scramjet Propulsion Experiment)
La inceputul anului agentia spatiala europeana ESA a efectuat un test similar cu prototipul IXV (Intermediate eXperimental Vehicle). Acesta, cantarind 1.8 tone, cu o lungime de 5 m, o inaltime de 1.5 m si o latime de 2.2 m a fost lansat de racheta Vega a celor de la Arianespace, intr-o traiectorie suborbitala 76 km × 416 km x 6.47 grade. IXV, construit de un consortiu condus de TAS (Thales Alenia Space), a reintrat in atmosfera de la altitudinea de 120 km, cu viteza balistica de 7.7 km/s si a avut o traiectorie controlata activ printr-un sistem de flapsuri aerodinamice si prin motoare, ce i-au asigurat un unghi optim de reintrare in asa fel incat stresul indus scutului termic sa fie minim. Dupa ce viteza a scazut la o valoare acceptabila, IXV a fost franat pe ultima parte a zborului de un sistem de parasute, apoi chiar inainte de impactul cu apele Oceanului Pacific, airbag-urile cu care era chipat s-au activat atenuand impactul si asigurand flotabilitatea pana cand echipa de ingineri a putut interveni pentru recuperarea sa. ESA a declarat misiunea un succes, datele colectate fiind considerate extrem de utile pentru dezvoltarea programului.
Actorul principal in domeniul RLV ramane insa SUA, cu o traditie in acest domeniu intinsa pe cateva zeci de ani. In mai americanii au lansat la randul lor o noua misiune pentru X37B, a patra de acest fel. X37B, construita de Boeing, este o mini-naveta spatiala de 5.4 tone, complet automatizata, capabila sa efectueze misiuni de lunga durata (din acest motiv fiind suspectata si de misiuni clandestine – spionaj asupra altor sateliti, lansarea unor platforme secrete etc).
Boeing nu este insa singura companie americana ce dezvolta astazi astfel de tehnologii, Lockheed Martin, Orbital, Blue Origin sau SpaceX inscriindu-se pe aceasta lista.
Credit ISRO