Primul zbor, de miercuri 4 noiembrie, al rachetei americane Super Strypi, incarcata cu o serie de sateliti experimentali grupati sub indicativul ORS 4 pentru Departamentul Apararii, s-a incheiat nefericit prin pierderea rachetei.

Zborul a avut loc la ora 03:45 GMT de la o baza a marinei americane din Kauai, Hawaii. La scurt timp de la lansare, in timpul functionarii treptei intai, racheta si-a pierdut orientarea corecta si din cauza fortelor extreme exercitatea asupra sa, s-a dezintegrat, distrugand toata incarcatura de la bord: HiakaSat, Supernova-Beta, STACEM, Argus, Edison 1/2/3/4/5/6/7/8 si Printsat.
Orbita tinta pentru acest zbor era una eliptica polara 413 km x 490 de km x 97.4 grade inclinatie.

Super Strypi, cunoscuta si ca Spark (Spaceborne Payloads Assist Rocket Kauai) este dezvoltata in cadrul programului LEONIDAS (Low Earth Orbiting Nanosatellite Integrated Defense Autonomous System) initiat de Departamentul Apararii, care este interesat de proiectarea unui lansator de clasa mica si ieftin, capabil sa fie asamblat si sa deserveasca rapid plasarea pe orbita a unor sateliti militari din sistemul Operationally Responsive Space Office (inlocuind platforme care s-au defectat in spatiu sau care dimpotriva au fost distruse de catre inamic).

Astfel de lansatoare au fost dezvoltate constant in ultimii ani de companiile comerciale, insa din considerente strategice, armata nu vrea sa apeleze la serviciile lor ci vrea sa isi dezvolte propriul lansator. Costurile lui Super Strypi, estimate astazi la 15-18 milioane pe lansare, se asteapta sa scada o data cu operarea in paralel de zboruri comerciale, la 12 milioane pe lansare.

La proiectarea si constructia lui Super Strypi au contribuit Sandia National Laboratories, Aerojet Rocketdyne si Universitatea din Hawaii care au pornit de la familia de rachete Strypi, cu o istorie de 55 de ani pentru armata americana. Folosite initial pentru transportarea unor incarcaturi nucleare pe orbita, ele au fost transferate ulterior de la testele nucleare catre teste stiintifice si de cercetare, ultimul zbor de acest fel avand loc in octombrie 1997 cu varianta Strypi XIIR.

Pentru Super Strypi Aerojet Rocketdyne a preluat arhitectura generala a familiei Strypi (spre exemplu lipsa unor boostere exterioare, pastrarea celor patru aripioare portante de pe coada rachetei, stabilizare pasiva prin rotatie la 2.5 revolutii pe secunda), insa a modificat radical propulsia.

A rezultat o racheta in trei trepte, cu lungimea de aproape 20 m, un diametru de 1.32 m si o masa de aproximativ 30 de tone, capabila sa plaseze, in functie de locul de lansare, 250 – 300 de kg intr-o orbita SSO (Sun synchronous orbit) cu altitudinea de 400 km.

Toate cele trei trepte folosesc combustibil solid: 20.5 tone alimentand un motor de tip LEO 46 in prima treapta, 3.2 tone alimentand un motor de tip LEO 7 si respectiv  0.6 tone alimentand un motor de tip LEO 1. Cu mentiunea ca o alta varianta ofera posibilitatea montarii in treapta a treia a unui motor de tip Spark 30.
LEO 46 dezvolta 1.33 kN si are un timp de ardere de 73 s, LEO 7 (derivat din Orbus-7S, folosit ca motor orbital pentru satelitii geostationari din anii 80-90) dezvolta 153 kN cu un impuls specific de 282 s si un timp de ardere de 60 de secunde, in timp ce LEO 1 (derivat din Orbus-1S) dezvolta 30.4 kN la un impuls specific de 293 s si un timp de ardere de 39 s.
Capsula de protectie a satelitiilor are un diametru de 1.32 m si este compatibila cu un mare numar de adaptoare pentru misiuni de tip Cubesat.

Lansarile lui Super Strypi sunt simple, cu traiectoria initiala fortata prin inclinarea rampei la unghiul dorit. In acest fel racheta intra direct pe traiectoria de zbor, nemaifiind nevoie de un sistem de control complex pe prima parte a zborului.

Desi accidentul de miercuri nu este ceva exceptional (rata lansarilor reusite din prima incercare este mica), ramane de vazut cum programul Super Strypi va fi afectat pe termen lung, avand in vedere ca discutam despre un program low-cost, unde, in mod sigur, autoritatile de la Washington nu vor privi cu ochi buni cheltuielile suplimentare pentru rezolvarea problemelor tehnice care au dus la evenimentul acesta.

Credit Aerojet Rocketdyne/US Department of Defense