Duminica 6 decembrie, dupa cateva amanari succesive din cauza conditiilor meteo nefavorabile din regiunea Cape Canaveral, racheta Atlas 5 operata de ULA a fost lansata cu succes intr-o misiune de realimentare a Statiei Spatiale Internationale ISS, misiune ce a avut in prim plan cargoul Cygnus al celor de la Orbital ATK.

La prima vedere oarecum surprinzatoare aceasta asociere intre Orbital si ATK, daca luam in considerare ca cele doua companii sunt concurente pe piata lansatoarelor americane, insa explicabila in contextul evolutiei industriei aerospatiale din SUA, unde au avut loc miscari importante in ultimul an, asa cum vom arata in continuare.

Dupa accidentul din noiembrie anul trecut, cand racheta Antares a explodat la lansare distrugand cargoul Cygnus OA-3, cei de la Orbital s-au vazut pusi in fata unei situatii inedite: sa nu poata sa isi onoreze obligatiile asumate fata de NASA in privinta zborurilor comerciale catre ISS si sa piarda pe termen lung in fata concurentilor de la SpaceX.
Ca o paranteza, acestia din urma, dupa retragerea ULA de la licitatia pentru serviciile de lansare a blocului 3 de sateliti GPS, au ramas singurii ofertanti si vor castiga cel mai probabil in perioada urmatoare un contract substantial cu US Air Force, intrand in domeniul lansarilor militare si spargand astfel monopolul ULA.

Pentru a ramane in joc Orbital avea nevoie sa se intoarca la zbor rapid si chiar daca decizia nu a fost probabil usoara, a trebuit totusi sa fie luata: cautarea unei alte rachete capabile sa lanseze cargourile Cygnus.
Reamintim ca pentru accidentul din noiembrie 2014 vinovat s-a facut motorul AJ26 folosit pentru prima treapta a lui Antares. Acesta era furnizat de Aerojet Rocketdyne, o companie cu o istorie de 70 de ani in domeniul fabricarii moatoarelor racheta si detinuta astazi (intr-un grup mai mare care include si producatorul de motoare de avion Pratt & Whitney) de GenCorp.
Era vorba de fapt de celebrele motoare NK-33, produse in anii 70 si pe care, la destramarea URSS Aerojet le-a gasit puse in conservare in fabricile sovietice. 43 de astfel de motoare au fost cumparate la preturi foarte avantajoase la inceputul anilor 1990.
Era inceputul unei lungi colaborari comerciale si intersectie de interese intre industria spatiala americana si rusa (de amintit aici doar ISS, SeaLaunch, ILS etc), ce s-a intins pe o perioada de 25 de ani, pana la izbucnirea conflictului din Crimeea.

Revenind la motoarele NK-33, trebuie sa spunem ca, odata aduse in SUA, ele au fost supuse unui proces de retehnologizare in speranta ca vor putea fi vandute mai departe catre alte proiecte.
Si acest lucru s-a si intamplat, astfel ca 20 de bucati au fost alocate doar lui Antares. Doar ca accidentul din noiembrie 2014, in conjunctie cu testele independente realizate de inginerii NASA au aratat vulnerabilitatile propulsorului AJ26.
Orbital a luat decizia de a renunta la seria 100 de rachete Antares, concentrandu-se pe viitoarele serii 200 si 300, si de a elimina din lista sa motoarele AJ26, urmand sa le inlocuiasca cu motoare RD-181, provenite de la acelasi furnizor rus ca si al lui Atlas 5, NPO Energomash.
Apoi managementul Orbital a gasit solutia de rezerva prin colaborarea cu ULA si folosirea mai multor zboruri la bordul lui Atlas 5.

In acest joc complicat de interese mai trebuie sa amintim, pentru ca este relevanta, si incercarea de preluare a lui ULA, din luna septembrie, cand, profitand de dificultatile comerciale ale lui United Launch Alliance, Aerojet Rocketdyne anunta ca ofera 2 miliarde de dolari pentru achizitionarea pachetului majoritare de actiuni, ce i-ar fi oferit controlul companiei. Valoarea, mult subevaluata fata de cat este apreciata pe bursa ULA, a ridicat imediat semne de intrebare cu privire la intentiile reale ale lui Aerojet: era vorba despre o negociere reala sau era doar o incercare de a pune si mai multa presiune pe ULA?
In final tranzactia nu s-a finalizat, iar ULA s-a reorientat la randul ei, cautand noi aliante. S-a semnat astfel acordul de cooperare cu Blue Origin pentru dezvoltarea motorului BE-4.

Revenind la cargoul Cygnus, cu indicativul OA-04, in traditia cu care ne-a obisnuit Orbital, el a primit numele  Deke Slayton II in cinstea unuia din cei sapte astronauti Mercury si director de zbor pentru cateva misiuni, care a murit in 1993.
Scenariul de transfer catre ISS, intins pe durata a aproximativ 60 de ore, include mai multe manevre si o cuplare la bratul robotic al statiei, apoi la modulul Unity, miercuri.
Cargoul are o greutate la lansare de 7.5 tone, din care 3.5 tone sunt pentru incarcatura utila (mancare si alte provizii pentru echipaj, echipamente hardware pentru statie si pentru operatiile EVA, dar si cateva experimente stiintifice). De notat prezenta in acest zbor si a catorva nanosatelit de tip Cubesat: SIMPL,  MinXSS 1, CADRE, STMSat 1, Nodes 1 si 2, Flock-2e 1-12.

Credit ULA/Orbital ATK