2016 va aduce lansarea celei de a doua misiuni spatiale romanesti, Robisat. O misiune care inseamna doi Cubesat de tip 2U, Robisat 1 si respectiv Robisat 2, zburand in formatie stransa, si totodata o continuare a directiei de misiuni tip nano-satelit inceputa de Agentia Spatiala Romana, ROSA, prin lansarea lui Goliat in februarie 2012. Reamintim ca Goliat a reintrat in atmosfera in primele zile ale lui ianuarie 2015.

Asa cum am scris in articolele noastre anterioare, cei doi Robisat fac parte din programul QB50. La inceputul anului, intregul program QB50 era pus sub semnul intrebarii dupa retragerea Braziliei din proiectul Alcantara Cyclone Space, un proiect comun ucraineano-brazilian, pentru aducerea lansatorului Cyclone 4 in Brazilia si construirea unei baze de lansare in zona ecuatoriala. 
Din nefericire, la vremea semnarii acordului de cooperare intre cele doua state, nimeni nu anticipa ceea ce avea sa urmeze in estul Ucrainei. Profund afectata de razboi, dar mai ales de ce s-a intamplat mai tarziu (embargoul strict impus de Rusia in ultimii doi ani), industria spatiala ucraineana se zbate astazi sa supravietuiasca si sa isi onoreze angajamantele asumate anterior.
Nu a fost insa suficient in cazul Alcantara, intarzierile succesive, lipsa unui orizont ferm, dar si scandalurile de coruptie care au gravitat in jurul proiectului, au fortat guvernul brazilian sa iasa in 2015 din aceasta colaborare.
Cum unul din principalii clienti ai rachetei Cyclone 4 era insa programul QB50, care urma sa isi lanseze constelatia de nano-sateliti la bordul rachetei ucrainene, anularea proiectului Alcantara a lasat practic QB50 in imposibilitatea de a transporta satelitii pe orbita.
In lunile care au urmat s-a luat in calcul, ca solutie de compromis, lansarea nano-satelitilor pe post de incarcatura secundara, la bordul rachetelor europene, americane sau indiene, cum de altfel se mai facuse in trecut. Insa, contrar experientelor anterioare, de aceasta data vorbeam de un bloc de 50 de sateliti care ar trebui sa functioneze in constelatie, adica sa ajunga pe orbita si sa isi inceapa misiunea aproximativ in acelasi timp. Iar lansarile multiple, separate la distanta de saptamani sau chiar luni, nu ar putea acoperi tocmai aceasta cerinta.

Din fericire exista si o alta solutie care ar putea rezolva aceasta problema. Incepand cu 2014, in mai multe randuri, o data cu echipamentele tehnice si proviziile transportate spre Statia Spatiala Internationala, ISS, la bordul cargourilor spatiale au fost incarcati si mai multi sateliti de tip Cubesat.
Montati in tuburi speciale, folosind fie varianta originala J-SSOD (Small Satellite Orbital Deployer) fie pe cea comerciala NRCSD (NanoRacks CubeSat Deployer) produsa de compania Nanoracks LLC, si pregatiti de lansare, ei pot fi manevrati relativ usor de astronautii de pe statie si pot fi lansati pactic, direct de pe ISS. Cateva sute de platforme si-au inceput calatoria spatiala in acest fel.
Singurul inconvenient ramane, in cazul lui QB50, numarul mare de sateliti care vor trebui lansati prin aceasta procedura. Datorita riscului mare pe care il presupun activitatile in apropierea lui ISS, toate operatiunile se desfasoara respectand proceduri stricte, care in contextul global al calendarului statiei pot deveni destul de anevoioase. Repetarea procesului, pentru lansarea simultana a 50 de sateliti, poate sa rapeasca timp pretios din agenda, si asa destul de incarcata, a astronautilor.

Incheind aceasta scurta paranteza, sa vedem cum vor ajunge cei doi sateliti Robisat la bordul ISS si cum vor fi lansati. Va fi o procedura destul de complexa, dupa cum vom vedea in cele ce urmeaza.
Ei vor fi incarcati intr-unul din tuburile lansatoare NanoRacks ce vor fi transportate, cel mai probabil, pe 7 iulie 2016 de capsula ruseasca Progress MS-3. Fiecare din ele are o capacitate de 6U, deci poate acomoda pana la 3 sateliti QB50.

 
Odata ajunsi la bordul lui ISS ei vor fi transportati in modulul japonez JEM (Japanese Experiment Module), cunoscut si drept Kibo.
Tuburile, fie ca vorbim de J-SSOD sau de NRCSD, sunt atasate pe structura MPEP-ului japonez (Multi-Purpose Experiment Platform), apoi acesta este transportat in exterior cu ajutorul unui sistem special, un fel de tub presurizat.
MPEP-ul este preluat apoi de bratul telescopic RMS (Remote Manipulator System) si pozitionat in afara ISS, la un unghi potrivit pentru a evita ciocnirea cu elementele statiei, apoi satelitii sunt impinsi afara din tuburile lor, rand pe rand. In acest fel se poate realiza o lansare foarte buna, lent, fara vibratiisau acceleratii mari, cu o viteza de insertie orbitala controlata si fara rotatie suplimentara indusa de lansator, ceea ce da sanse suplimentare de supravietuire viitoarelor platforme.
Dezavantajul ar fi orbita stricta de lucru, dictata de traiectoria lui ISS, 380-420 km altitudine si 51.6 grade inclinatie orbitala, adica o durata de viata de ordinul catorva luni.

In finalul articolului, pentru radioamatori, anuntam si frecventele inregistrate pentru transmisia datelor catre sol de catre cei doi sateliti Robisat. Ele sunt 435.940 si 2401.500 MHz, folosind modulatii de tip 1k2 AFSK si 9k6 GMSK.

Prefiguram aceasta lansare printr-o sectiune speciala pe siteul nostru, unde vom incerca sa grupam, pentru publicul larg, toate articolele noastre despre misiunea Robisat.

http://www.spacealliance.ro/robisat/

Desigur, pentru informatii suplimentare va invitam sa consultati paginile oficiale ale proiectului pe site-urile ROSA si ISS.
Succes Robisat si un an foarte bun pentru tot sectorul aerospatial din Romania!

Credit QB50/ROSA/ISS
www.rosa.ro
www.spacescience.ro