Coreea de Nord a lansat cu succes duminica, 7 februarie, cel de al doilea satelit al sau, ce poarta numele Kwangmyongsong 4.
Desi initial au fost ceva incertitudini cu privire la soarta zborului, in final ele au fost infirmate, satelitul fiind reperat de radarele Norad intr-o orbita SSO, aparent in concordanta cu scopul declarat al misiunii (una de tip Earth Observations). Orbitand Pamantul la fiecare 94 de minute si trecand inclusiv deasupra polilor, teoretic, satelitul poate observa orice latitudine si longitudine, adica va avea o acoperire globala.

Zborul de duminica nu este o surpriza, el a fost anuntat de mult timp de autoritatile nord-coreene, iar in ultimele luni camerele de inalta rezolutie ale satelitilor occidentali au supravegheat in permanenta evolutia lucrarilor la rampa de lansare si infrastructura aferenta construita.
In prima faza se credea ca Phenianul va folosi acest eveniment pentru aniversarea din octombrie, insa nu a fost asa, data de lansare fiind anuntata ulterior ca 8 februarie, data pentru care autoritatile sud-coreene au emis de altfel si o alerta aeriana si navala, asa cum se procedeaza in astfel de cazuri, cand exista un risc semnificativ ca anumite componente ale rachetei sa se prabuseasca la sol.
In final, racheta nord-coreeana a zburat o zi mai devreme, pe 7 februarie si desi tensiunea in zona a fost la cote ridicate (atat armata sud-coreeana cat si cea japoneza au fost pe pozitii, monitorizand evenimentul), in cele din urma nu s-au inregistrat incidente.
Coreea de Nord si Iranul sunt baietii rai ai programelor spatiale, 2 din cele doar cateva tari capabile (Rusia si Ucraina, mostenitoarele arsenalului de rachete sovietice, SUA, Franta - de a carei experienta beneficiaza astazi intreaga Europa prin programele Arianespace, Japonia, China, Marea Britanie, India, Israel, Iran, Coreea de Nord si respectiv Coreea de Sud – carela randul ei beneficiaza de asistenta ruseasca) sa lanseze sateliti pe orbita Pamantului. De altfel este foarte probabil ca in perioada urmatoare sa asistam si la o lansare a Teheranului, ceea ce va tensiona si mai mult situatia.

Cele doua tari sunt de mult timp sub embargou international, iar Occidentul le monitorizeaza atent evolutia din domeniul aerospatial, nu pentru ca nu ar avea dreptul sa dezvolte tehnologii spatiale ca orice tara suverana ci datorita nesigurantei pe care regimurile lor o pot genera pentru alte state (capabilitati de acest fel pot fi usor transferate din aplicatii civile in aplicatii militare; spre exemplu cuplate cu cercetarile pentru bomba atomica pot duce la dezvoltarea unor programe foarte periculoase de tip ICBM-inter continental ballistic missile).
Un joc complicat care se desfasoara in consiliul de securitate al ONU, acolo unde cele doua tari sunt totusi sustinute, din motive de politica internationala de Rusia si China.
In acest context trebuie totusi sa amintim ca noul regim de putere al Iranului a facut progrese in ceea ce priveste transparenta asupra programului sau nuclear si a reusit luna trecuta ridicarea sanctiunilor internationale asupra tarii, insa nu acelasi lucru se poate spune si despre nord coreenii de la Phenian.
Dictatura lui Kim Jong-un pare mai opresiva ca niciodata, nu mai departe decat zilele trecute presa relatand despre executia generalului Ri Yong-gil, seful statului major al armatei. Astfel de executii au devenit marca, daca se poate spune asa, regimului dictatorial al lui Kim: in mai anul trecut Hyon Yong-chol ministrul apararii fusese deasemenea executat.
O arma nucleara si o racheta cu raza lunga de actiune care o poate transporta la distante mari, atingand poate orice punct de pe glob, poate transforma un astfel de regim imprevizibil intr-un pericol international.
Ingrijorarile, cu predilectie ale Coreei de Sud si ale Japoniei,  primele vizate in cazul unui conflict militar, sunt deci pe deplin justificate.
De aceea si Japonia, o tara fara activitati militare dupa al doilea razboi mondial si unde populatia are un puternic sentiment anti-razboi, a luat totusi decizia dezvoltarii unui program de spionaj in spatiu. Astfel a luat nastere IGS (Information Gathering Satellite), platforme radar si optice construite special pentru observarea teritoriului nord coreean.

Sfarsitul primei parti.