Bugariasat 1, primul satelit telecom bulgar, se apropie cu pasi repezi de lansare
30-11-2016 12:14
Am scris in trecut despre proiectul operatorului telecom bulgar Bulsatcom de a plasa pe orbita primul satelit de telecomunicatii al tarii. Este vorba despre Bulgariasat 1 care va oferi servicii deasupra Europei, cu predilectie in sud estul continentului.

Revenim pe acest subiect pentru a discuta ultimele noutati. Satelitul, construit de SSL, o firma cu traditie in domeniu (peste 80 de sateliti GEO lansati), astazi parte a concernului canadian MDA, se apropie de finalizare, in aceasta perioada avand loc ultimele teste de sol inaintea imbarcarii pentru lansare.
Bulgariasat 1 urmeaza sa fie plasat pe orbita de racheta Falcon 9 a celor de la SpaceX. Zborul, care va avea loc de la Cape Canaveral, era programat pentru sfarsitul anului, insa din cauza incidentului din septembrie, atunci cand Falcon 9 a explodat pe rampa de lansare, SpaceX a fost obligata sa poarte o investigatie amanuntita si sa opreasca toate misiunile sale.

Dupa ultimele informatii Falcon 9 se va reintoarce la zbor la mijlocul lui decembrie, cand trebuie sa lanseze, in primul contract intre cele doua companii, un grup de sateliti din viitoarea constelatie Iridium. Acestia trebuiau sa zboare initial cu racheta ruseasca Dnepr, insa ne amintim ca rusii au oprit-o ca parte a embargoului impus industriei spatiale ucrainene.
Vor urma la sfarsitul lunii decembrie un zbor pentru operatorul Echostar, apoi la inceputul lui 2017 o misiune pentru Asia Broadcast Satellite si ulterior lansarea satelitului Bangabandhu 1, primul satelit GEO al Bangladeshului. Bulgariasat 1 ar trebui sa fie al patrulea pe aceasta lista (probabil ianuarie-martie 2017 din cauza intarzierii de 3 luni acumulate de situatia americanilor din Hawthorne), insa lucrurile se pot schimba in functie de situatia celorlalti pasageri si de planurile SpaceX.

Probabil multa lume este curioasa de caracteristicile tehnice pe care le are Bulgariasat 1. Vorbim de un satelit construit pe una dintre cele mai prolifice platforme telecom, SSL 1300, cu o lunga istorie in domeniul spatial. Vorbim de sateliti de peste 3 tone (mergand pana la aproape 7 tone, in functie de numarul de transpondere montate la bord), dotati cu doua panouri solare, sistem de propulsie orbital si avionica de ultima generatie.
Durata de viata a platformei (garantata de producator) este de 15 ani, in timp ce combustibilul ar trebui as ajunga pentru circa 18 ani.
 
 


Satelitul vine echipat cu 32 de transpondere in banda Ku, capabile sa acopere intre 55 de grade vest si 103 de grade est, adica, asa cum aminteam mai devreme, o buna parte a continentului european.
Bulgariasat 1 va fi plasat de Falcon 9 intr-o orbita GTO super-sincrona, apoi va manevra pana cand va atinge pozitia geostionara la 2 grade est. Satelitul va fi operat 24/7 de teleporturile din Sofia si Trambesh (Polonia).
Mai jos acoperirea la nivel european si respectiv regiunea Balcanilor.
 


 
Imagini cu satelitul din timpul integrarii si testelor:
 










 

Articole mai vechi:


Bulgaria isi va construi primul satelit de telecomunicatie
http://www.spacealliance.ro/articles/view.aspx?id=20140910141051

Bulgaria devine a zecea tara cooperanta a ESA
http://www.spacealliance.ro/articles/view.aspx?id=20150416132106

BulgariaSat 1, si mai aproape de lansare
http://www.spacealliance.ro/articles/view.aspx?id=20160513140805


Credit Bulgariasat/SSL

jQuery Menu by Apycom