Chinasat 9A plasat intr-o orbita gresita
21-06-2017 23:53
La doar trei zile de la lansarea cu succes a telescopului HXMT, cealalta baza spatiala a Chinei, Xichang, gazduia un zbor al rachetei CZ 3B.
Pasager, Chinasat 9A, un satelit de telecomunicatii de 5.1 tone, construit de CAST pentru China Satcom, operatorul telecom chinez. Avand la baza o platforma DFH 4, noul satelit vine echipat cu 24 de transpondere in banda Ku si ar trebui sa opereze pentru minim 15 ani.

Spunem ar trebui pentru ca soarta satelitului este neclara deocamdata. Chinasat 9A a ajuns pe orbita Pamantului, insa, aparent in urma unei functionari neconforme a lansatorului, traiectoria este astazi departe de cea GTO dorita: 251 km  la perigeu, 17090 km la apogeu, cu o inclinatie de 26.8 grade.
Teoretic, Chinasat 9A, care dispune de propulsie chimica si o mare cantitate de combustibil (2-2.5 tone), va putea fi manevrat pentru a putea fi adus in orbita GEO, insa acest lucru ii va scurta semnificativ durata de viata.
Acesta este al treilea incident al unei platforme DFH 4 din 19 sateliti lansati, insa precedentele doua au fost ambele de natura electrica (probleme la mecanismul de desfacere al panourilor solare, respectiv la unitatea de gestiune a sistemului electric). Este insa primul incident, din 22 de lansari, pentru racheta CZ 3B si care probabil nu va fi clarificat niciodata public de autoritatile de la Beijing.

China foloseste platforma DFH 4 pentru sateliti telecom vanduti catre alte tari, intr-un program prin care incearca sa isi extinda relatiile comerciale si politice cu tari mai putin dezvoltate economic, dar care dispun de resurse naturale de care industria chineza este atat de interesata.
Aceste tari au nevoie de infrastructura telecom pentru a se moderniza, dar de cele mai multe ori nu isi permit nici tehnic nici financiar o astfel de investitie. China vinde la cheie satelitii, ofera imprumuturi pentru plata lor, isi aduce companiile pe piata locala si accepta inclusiv schimburi in natura (terenuri pentru exploatatii petroliere, mine, produse agricole, cherestea etc).
Nigeria, Nicaragua, Pakistan, Tailanda, Belarus, Venezuela sau Bolivia au reusit sa isi lanseze primii sateliti in acest fel.
 
Credit CNSA

jQuery Menu by Apycom