In timp ce toata lumea era cu ochii pe dubla lansare SpaceX din weekend (reamintim Falcon 9 a zburat cu succes in decurs de numai doua zile, atat de pe coasta de est cat si de pe coasta de vest a Americii, o premiera pentru compania lui Elon Musk), in Rusia, la cosmodromul din Plesetsk, in cea mai mare discretie, se pregatea o noua lansare militara.
Anuntat abia de la inceputul lunii, zborul a avut loc in cele din urma pe 23 iunie, folosind o racheta Soyuz 2 1v, in ceea ce avea sa fie abia a treia folosire a acestei variante (debutul ei a avut loc in decembrie 2013 cu o incarcatura de importanta secundara – un microsatelit si doua sfere speciale folosite pentru calibrarea radarelor, apoi doi ani mai tarziu, in decembrie 2015 se pierdea in urma unei separari nereusite, satelitul remote sensing Kanopus-ST 1).
Plecata de la complexul 43 de la Plesetsk, la ora 18:04, Soyuz a transferat pe orbita (cu succes conform comunicatului oficial al Ministerului Apararii de la Moscova), satelitul Kosmos 2519.
Plasat intr-o traiectorie circulara polara (654 km x 669 km x 98 de grade inclinatie), el a fost incadrat de analistii de specialitate ori ca un nou satelit din clasa Nivelir-ZU ori ca o noua platforma a clasei GEO-IK-2 din care Rusia mai lansase doi sateliti, Kosmos 2470 (pierdut in zborul din februarie 2011) si Kosmos 2517 (activ in flota Moscovei din iunie 2016).
In tot cazul, plasat intr-o orbita SSO, el pare un satelit pentru observatii geodezice foarte precise, pe baza carora specialistii rusi vor actualiza cel mai probabil modelele folosite pentru sistemul de rachete balistice intercontinentale, ICBM.
Soyuz 2 1 v este o versiune mai mica, adaptata incarcaturilor mici ce trebuie transferate in orbite LEO (capacitatea sa in SSO ajungand pana la 1.4 tone), a rachetelor rusesti Soyuz 2, care zboara astazi atat sub comanda rusa (Plesetsk sau Baikonur), cat si in colaborare cu europenii de la Arianespace (Guiana Franceza). Cu o lungime de 44 m si un diametru mediu de 3 m, racheta are o masa proprie de 158 de tone.
Treapta intai foloseste un motor principal NK-33, cu vechi state in industria spatiala rusa upgradat recent la varianta NK-33 A, si un motor RD 110R pentru controlul pozitiei in zbor. De notat lipsa boosterelor obisnuite care echipeaza rachetele Soyuz.
NK-33 a fost folosit pentru rachetele lunare N1 si a ramas pentru mult timp, pana la intrarea pe piata a lui Merlin cel mai bun motor in clasa sa. Dupa caderea blocului estic, companiile americane de profil au fost interesate de preluarea sa. Orbital reusea o tranzactie importanta in anii 90, insa transferul sau pe rachetele Antares s-a dovedit un adevarat fiasco. O serie de accidente si investigatiile guvernamentale care au urmat, au scos de pe lista motorul NK33 si inlocuirea sa cu varianta RD 181 (despre aceste lucruri am scris deja in alte articole).
Rusii au reusit schimbarea componentelor critice si folosesc iata inca aceste motoare.
Treapta a doua foloseste un motor RD 124, acelasi care se regaseste si la Soyuz 2 1b, iar treapta a treia, denumita Volga, este o alternativa aproape de patru ori mai ieftina a treptei Fregat.
Cu o masa de 0.8 tone, mergand pana la 1.7 tone in functie de combustibilul incarcat la bord, Volga, care foloseste un sistem de propulsie derivat de la satelitii geostationari rusesti Yantar cu UDMH pe post de combustibil si N2O2 pe post de oxidant, are misiunea de a aduce, in maximum 2 ore de la lansare, incarcatura in orbita finala.
Insa modulul este capabil sa supravietuiasca in spatiu, cu ajutorul bateriilor, pana la 24 de ore putand fi deasemenea deorbitat.
Rusia la o noua lansare esuata
http://www.spacealliance.ro/articles/view.aspx?id=20110202094819
Dupa 5 ani, Rusia reuseste in sfarsit lansarea unui satelit din seria GEO IK2
http://www.spacealliance.ro/articles/view.aspx?id=20160607120507
Orbital din nou in carti
http://www.spacealliance.ro/articles/view.aspx?id=20160604053114
Credit Roskosmos