Cinci lansari in doar o luna
29-01-2018 13:28
Anticipam intr-un articol publicat in urma cu cateva zile pe pagina noastra de internet, cum va arata statistica la sfarsitul primei luni a anului.
Spuneam atunci ca SUA care au pierdut pentru prima data in ultimii ani (chiar si simbolic, pe termen scurt doar) pozitia de leader, ar fi putut contrabalansa prin cele doua lansari SpaceX care sunt prinse in agenda.

Din pacate SpaceX a ales sa isi amane zborurile pentru luna februarie, astfel ca putem spune ca pe primul loc s-a instalat, deocamdata comfortabil, China, mai ales dupa ce pe 25 ianuarie a bifat a cincea sa lansare pe 2018, in timp ce americanii raman in dreptul cifrei 3.
Sigur, este doar inceputul anului, insa este clar ca Beijingul vede domeniul spatial ca pe ceva strategic, nu numai din punct de vedere al economiei si tehnologiei implicate, dar si propagandistic.
Privind la ceea ce s-a intamplat in ianuarie, ambitiosul plan anuntat pentru 2018, de a realiza 40 de lansari (aproape dublu fata de recordul chinez de pana acum, 22 de zboruri intr-un an calendaristic) nu mai pare neverosimil.

Ultima lansare de care vorbim are si ceva aparte: operata pe 25 ianuarie de la baza Xichang, ea este a patra de acest fel in doar patru luni (lansari similare au mai avut loc pe 29 septembrie, 24 noiembrie si respectiv 25 decembrie).
De fiecare data am avut la bordul rachetei CZ 2C cate un trio de sateliti Yaogan 30, seriile 01, 02, 03 si respectiv 04, clasificati drept misiuni Sigint, pentru interceptarea comunicatiilor radio ale navelor militare. Ei opereaza din orbite inclinate, insa China mai are un satelit Yaogan 30, lansat in 2016 intr-o orbita polara, acela fiind cel mai probabil o platforma de observatie optica.

Chiar daca nu discutam de sateliti foarte costisitori, este totusi de remarcat viteza cu care China reuseste sa construiasca o constelatie. Autoritatile de la Beijing au de mult in vizor extinderea capacitatii militare dincolo de Marea Galbena; statutul de superputere in contextul geo-politic actual nu poate fi pus in practica fara prezenta militara externa.
Din acest punct de vedere marina chineza are un rol foarte important, in special viitoarele portavioane (deocamdata in constructie) care vor fi o extensie a teritoriului chinez in partile fierbinti ale planetei; insa pentru a face fata provocarilor secolului 21 ele trebuie sustinute de alte sisteme auxiliare, iar alaturi de componenta de aparare navala, cea informationala din spatiu este cel putin la fel de importanta.

Pe final de articol trebuie spus ca in zborul de acum cateva zile s-a mai aflat si un cubesat chinezesc, Weina 1A pe post de incarcatura secundara.


China debuteaza in forta in 2018
http://www.spacealliance.ro/articles/view.aspx?id=20180112152648
Un nou triplet lansat din Xichang. China isi imbunatateste capacitatea de observatie in domeniul militar
http://www.spacealliance.ro/articles/view.aspx?id=20171129135202
China preia conducerea, cu a patra lansare in doar trei saptamani
http://www.spacealliance.ro/articles/view.aspx?id=20180124133415


Credit CNSA

jQuery Menu by Apycom