Sambata 5 mai a adus o noua lansare americana. Nu a fost vorba despre unul din zborurile comerciale, care au dominat agenda de la inceputul anului, ci de a doua misiune stiintifica SUA pe 2018 (ne amintim aici de telescopul TESS care fusese lansat pe 18 aprilie), care arata determinarea celor de la NASA de a ramane varful cercetarii spatiale si de a impinge tehnologia dincolo de limitele actuale, pentru ca, asa cum vom arata, lansarea aceasta a fost una speciala.

Revenind la desfasurarea evenimentelor, am avut un zbor fara surprize: Atlas 5 in varianta 401 a plecat de pe rampa de lansare a complexului 3E de la Vandenberg Air Force Base la ora programata, 11:05 GMT si a livrat incarcatura in orbita dupa un zbor de 93 de minute si doua manevre ale modulului de propulsie Centaur.
Datele din zbor au fost monitorizate de reteaua DSN si de satelitii TDRS (41, 275 si 171), iar separarea (intr-o orbita cu inclinatia de 63.4 de grade fata de Ecuator) si preluarea controlului asupra platformelor  a fost urmarita atat de statii DSN, cat si de cele europene Estrack.

A fost lansarea cu numarul 10 pentru o racheta din familia Atlas si a patra pentru Atlas 5, care mai zburase in 2005 cu Mars Reconnaissance Orbiter (versiunea 401), in 2011 cu Curiosity (versiunea 541) si in 2013 cu Maven (versiunea 401).
In ciuda criticilor de pret, Atlas 5 ramane o racheta extraordinara, cu un procentaj de reusita de 98.7% (78 de lansari, 77 de reusite, un zbor partial reusit dar cu satelitul recuperat); un vector cu ajutorul caruia SUA isi lanseaza misiunile de maxima importanta prin care isi pastreaza suprematia tehnologica in acest domeniu.

O scurta introducere asupra noii misiuni martiene InSight.
InSight (Interior Exploration using Seismic Investigations, Geodesy and Heat Transport) este un robot stationar si nu unul mobil, asa cum ne-a obisnuit NASA in ultimul timp; din acest punct de vedere un pas oarecum inapoi fata de Curiosity sau perechea de rovere Spirit si Opportunity.
Dar un mod de lucru pe care Agentia Americana l-a mai experimentat in trecut cand, dupa lansarea lui Spirit si Opportunity a ales sa plaseze pe suprafata martiana si robotul fix Phoenix. Folosirea complementara de misiuni robotice ce opereaza la punct fix sau care se pot deplasa are ratiuni stiintifice (permite diversificarea observatiilor in mai multe zone), dar si de simplitate tehnologica si in final de cost.

InSight, a 12-a misiune din clasa Discovery, a fost gandita de la inceput ca una ‘low-cost’, insa chiar si asa, costul sau a ajuns de la o estimare initiala de 525 de milioane de dolari, la 675 milioane de dolari, dupa ce inginerii au descoperit, in timpul testelor, probleme la unul din instrumente.
Repararea lor a insemnat amanarea lansarii din martie 2016 pana astazi (optimizarea traiectoriei de transfer inseamna minimizarea distantei Marte-Pamant care are o ciclicitate de 26 de luni) si acest cost suplimentar de 150 de milioane, o crestere de buget de aproape 30%.
Ca sa ne facem o idee despre complexitatea problemelor, trebuie sa spunem ca la InSight au lucrat ingineri din cele mai bune centre de cercetare din lume, americanii oferind pe partea de instrumentatie colaborari pentru CNES (Agentia Spatiala Franceza), DLR (Agentia Spatiala Germana) sau ASI (Agentia Spatiala Italiana), care la randul lor au cooptat insititutele locale (Institut de Physique du Globe de Paris, Swiss Federal Institute of Technology, Max Planck Institute for Solar System Research, Imperial College London, Institut supérieur de l'aéronautique et de l'espace, JPL, UCLA, University of Oxford etc).

InSight, care cantareste la lansare 721 kg, va ajunge la destinatie (platoul Elysium Planitia din apropierea Ecuatorului martian) pe 26 noiembrie, dupa un zbor de 6.5 luni, presarat cu mai multe manevre orbitale, despre care vom vorbi intr-un alt articol.
Chiar daca un transfer rapid dupa standardele tehnologiei de azi, acesta nu este un record (in 1971 Mariner 9, primul satelit care a orbitat planeta rosie, ajungea la destinatie in numai 168 de zile). Insa recordul absolut de viteza pe distanta Pamant-Marte (128 de zile) a fost stabilit de Mariner 7 in 1969, cu mentiunea ca sonda se afla deja in spatiu si a folosit doar gravitatia asistata.

Sa nu vorbim insa doar de InSight, pentru ca, desi el este punctul de interes, mini-revolutia despre care aminteam in titlu este de fapt in alta parte.
Alaturi de robotul martian, la bordul lui Atlas 5 au mai zburat doi nanosateliti construiti de JPL pe baza standardului Cubesat 6U dezvoltat de CalTech si Standford. Denumiti oficial MarCo (Mars Cube One) si rebotezati neoficial WALL-E si Eva dupa personajele desenului animat WALL-E cei doi, care cantaresc doar 13.5 kg, vor fi plasati pe post de relee in orbita martiana.

Va fi pentru prima data cand tehnologii de comunicatie la mare distanta de Pamant vor fi testate pe platforme atat de mici deschizand practic drumul unei viitoare ‘invazii’ umane.
Va fi tot pentru prima data cand se va zbura in formatie in jurul planetei rosii. Chiar daca oarecum obisnuit in orbite LEO, zborul interplanetar in formatie ridica nenumarate probleme tehnice pe care NASA, care reusise in urma cu cativa ani primul scenario de acest fel in jurul Lunii cu misiunea Grail, vrea sa il repete acum si la Marte.

Premierele misiunii InSight/Marco:
-prima misiune interplanetara de pe coasta de vest a Americii
-primul zbor in formatie in jurul planetei rosii
-prima misiune Cubesat la Marte
-prima captura martiana realizata in tandem plus o amartizare in acelasi timp
 Vom continua.

Credit NASA/ULA