Al patrulea dintr-o serie de sase sateliti AEHF (Advanced Extreme High Frequency Satellite) a fost lansat de SUA pe 17 octombrie la bordul rachetei Atlas 5 a celor de la ULA, cu o intarziere de aproape un an fata de ceea ce era planificat initial.
Zborul a avut loc de la complexul SLC 41 al bazei spatiale Cape Canaveral si a folosit versiunea 551 a rachetei, o diferenta de configuratie pentru sistemul de boostere fata de celelalte zboruri precedente unde se folosise versiunea 331 (5 boostere fata de 3 folosite pana acum), justificata nu neaparat de cresterea in greutate (ca si predecesorii, AEHF 4 cantareste aproximativ 6.1 tone) ci de o plasare cat mai favorabila in orbita, pentru atingerea pozitiei ecuatoriale finale.
Momentan el se afla intr-o traiectorie 8914 km x 35299 km x 12.8 grade inclinatie, insa isi va circulariza orbita si isi va scadea inclinatia orbital, urmand sa intre in serviciu la longitudine estica.
AEHF 1 lansat in 2010 opereaza la 3.78 grade longitudine estica, AEFH 2 lansat in 2012 opereaza la 67.92 grade longitudine vestica, iar AEFH 3 lansat in 2013 opereaza la 152.09 grade est. Urmatorii doi sateliti ai seriei sunt asteptati pentru 2019 si respectiv 2020.
Toti satelitii sunt interconectati intre ei, fiind capabili sa transfere date din nod in nod, intre utilizatori aflati in afara ariei de acoperire a unui singur satelit.
Beneficiarii programului sunt armatele din SUA, Canada, Olanda si Regatul Unit, ale caror guverne au contribuit la cele 10 miliarde de dolari cheltuite pentru proiectarea si constructia sistemului. Australia si-a anuntat de asemenea interesul de a se alatura grupului celor patru tari.
Construit pe o platforma A2100M a celor de la Lockheed Martin, cu instrumentatie de la Northrop Grumman, AEFH 4 este un releu de comunicatie foarte sofisticat, cu un cost pe masura: 1.8 miliarde de dolari.
Sisteme de protectie de ultima generatie il tin departe de orice incercare de interferenta radio, satelitul fiind capabil sa opereze chiar si in conditiile unui razboi nuclear, cand nivelul de radiatie ar atinge cote extrem de ridicate.
O galerie de imagini din timpul pregatirilor de lansare
https://www.flickr.com/photos/ulalaunch/sets/72157699772999831/
Atlas 5 lanseaza satelitul militar american Advanced Extremely High Frequency (AEFH-2)
http://www.spacealliance.ro/articles/view.aspx?id=20120510003636
Credit USAF