Titlul articolului poate parea plastic si mai degraba potrivit situatiei pandemice actuale, insa el reflecta foarte bine si realitatea pe care o vom prezenta in randurile urmatoare. Acum cateva zile, intr-un comunicat de presa oficial si intr-o serie de interviuri, au aparut informatii despre un eveniment critic cu care s-ar fi confruntat in urma cu o luna, batranul telescop spatial Integral al ESA.
Integral ar fi primit o doza de radiatie care i-ar fi afectat electronica sistemului de stabilizare si in scurt timp ar fi intrat intr-o miscare necontrolata si accelerata de rotatie. 17 grade pe minut sau o rotatie completa la 360 de grade in aproximativ 21 de minute poate sa nu para mult, insa este de 5 ori peste valoarea maxima admisa pentru o operare corecta (atunci cand se produc date stiintifice).
SEU (Single Event Failure) ar fi afectat una din rotile de reactie ale satelitului care s-a oprit din rotatie. Intr-o conservare de moment, toata miscarea a fost transmisa mai departe satelitului.
In mod ironic, ea nu ar fi fost cauzata de o furtuna solara (astfel de evenimente sunt monitorizate cu atentie, insa in ziua respectiva nu a fost nici un fel de activitate solara deosebita) ci de particule cu energie ridicata retinute in centurile de radiatie Van Allen, o regiune pe care Integral, al carui perigeu este la 1500 km altitudine, a traversat-o.
Este unul din cele mai periculoase scenarii de operare a unui satelit pentru ca problemele vin in cascada, de orientare fiind strans legata buna functionare a tuturor sistemelor interne.
Astfel, orientarea nefavorabila a antenelor a provocat o transmitere intermitenta a datelor catre sol, acesta fiind de altfel si primul semn care a atras atentia inginerilor ce opereaza misiunea la centrul de control din Germania. In acelasi timp panourile solare, la randul lor aflate pe o directie nefavorabila, nu au mai putut transmite suficienta energie astfel incat calculatorul de bord a trecut automat pe un mod de operare minimalist, decupland rand pe rand consumatorii neesentiali si acoperind necesarul de energie din baterii. Insa nu trebuie sa uitam ca discutam despre un satelit vechi de 19 ani, la care bateriile sunt si ele departe de capacitate initiala, si deci nu pot asigura decat o autonomie limitata. Pentru Integral autonomia a fost initial de 3 ore si s-a dublat dupa ce echipa de la sol a limitat si mai drastic consumul.
O miscare accelerata de rotatie poate pune in discutie integritatea structurala a satelitului (vezi aici cazul telescopului spatial japonez Hitomi care s-a dezintegrat in urma unei situatii asemanatoare), dar ridica si nenumarate probleme pentru recuperare – spre exemplu la o viteza foarte mare de rotatie, transmiterea comenzilor de la sol devenind extrem de dificila.
In mod normal miscarea de rotatie este, atunci cand devine excesiva si un pericol, contracarata automat de sistemul de propulsie al satelitului, dar venerabilul Integral a pierdut aceasta optiune in urma cu un an, cand sistemul sau de propulsie a devenit inutilizabil. De atunci el opereaza folosind asa numita tehnica 'z-flip' (o vom detalia in partea a doua a articolului).
A fost deci un eveniment cat se poate de critic, in care inginerii au fost contra-timp, insa din fericire, in cele din urma au reusit sa reduca miscarea de rotatie si sa stabilizeze platforma. Momentul Apollo 13 sau cele 3 ore care au salvat misiunea.
Integral a fost lansat in iunie 1993 de o racheta ruseasca Proton, ca un proiect de cooperare internationala coordonat de Agentia Spatiala Europeana ESA si a devenit in scurt timp unul din pilonii astronomiei mondiale. Dedicat in principal observatiilor in spectrul undelor gama (dar putand sa observe si in banda x sau in cea vizibila), Integral studiaza indeaproape asa numitele 'gamma-ray bursts ', exploziile de supernove sau gaurile negre.
Vom continua.
Credit ESA