Discutam in urma cu ceva timp despre planurile companiei Orbital de a inlocui problematicul motor AJ26 cu un nou motor de provenienta ruseasca, RD181, pe racheta lor Antares. Un pas important pentru a readuce in joc lansatorul mare al lui Orbital, dupa explozia din 2014 dar si dupa seria de teste de sol care au aratat problemele lui AJ26.
Aceasta instabilitate tehnica a oprit practic toate zborurile lui Antares seria 100, punand intr-o situatie delicata compania Orbital.
In mod special pentru ca cele 5 misiuni Antares (in trei configuratii diferite, 110/120/130) au transportat pe orbita cargouri spatiale pentru alimentarea ISS, ca parte a contractului semnat cu NASA: in aprilie 2013, septembrie 2013, ianuarie 2014, iulie 2014 si octombrie 2014.
Fara un lansator viabil, Orbital, risca nu numai penalizari pentru neonorarea obligatiilor contractuale ci si iesirea din competitia pe termen lung cu cei de la SpaceX. Cooperarea cu cei de la ULA, concretizata prin lansarea cargourilor CRS OA-4 si CRS OA-6 in decembrie 2015 si respectiv martie 2016, a salvat temporar situatia. Din fericire, primele motoare RD181 au ajuns in SUA la inceputul anului iar testele din martie si mai au fost reusite, motorul indeplinind criteriile de calificare pentru zbor.
Noua versiune a rachetei Antares, ce va folosi propulsorul RD181, se va numi 230 si va avea zborul inaugural in august (amanat din iulie, asa cum se estimase initial). Ocazie cu care va fi lansat cargoul CRS OA-5.
La sfarsitul anului, cel mai probabil in decembrie, un alt cargoul Cygnus, misiunea CRS OA-7 va zbura din Wallops.
In plus, anticipand viitoarele misiuni Cygnus (si confirmand in acelasi timp planurile sale pe termen mediu si lung), Orbital a comandat recent catre Thales Alenia Space inca noua module PCM (Pressurized Cargo Modules).
Ce legatura este insa intre Cygnus si misiunea romaneasca Robisat?
Robisat, o misiune formata din doi sateliti Cubesat 2U, a doua incercare spatiala romaneasca dupa Goliat (lansat in februarie 2012 - reintrat in atmosfera in ianuarie 2015) face parte din constelatia QB50.
QB50 este prima retea extinsa de nano-sateliti, un proiect sprijinit financiar, tehnic si logistic de Uniunea Europeana. Primii doi sateliti, precursorii 1 si 2 fusesera lansati in urma cu doi ani, in iunie 2014 de o racheta Dnepr, intr-un zbor cu un numar record de pasageri, 37.
Ei trebuiau sa testeze in spatiu tehnologiile instalate pe platforma Cubesat, tehnologii care au fost transferate ulterior si restului de sateliti din grupul QB50. Conform planului stabilit acestia urmau sa fie lansati de noua racheta Cyclone 4, un proiect ucraineano-brazilian, deasemenea sprijinit de UE. Cooperarea dintre cele doua tari a fost problematica, in final proiectul fiind suspendat.
Spuneam la inceputul anului ca, in lipsa de alternative, QB50 si-a intors fata inapoi catre rusii de la Kosmotras si racheta lor Dnepr, contractand doua zboruri pentru plasarea a 6 si respectiv 2 sateliti in orbite LEO cu altitudinea de aproximativ 700 km. O decizie discutabila in conditiile in care Dnepr este in acest moment oprita de la zbor de guvernul rus, dupa conflictul cu Ucraina.
Insa cei mai multi sateliti ai constelatiei QB50 au fost repartizati pentru o lansare de pe Statia Spatiala Internationala. Aceasta este de fapt si legatura cu racheta Antares pe care o anticipam mai devreme.
La bordul cargoului CRS OA-7 din decembrie se vor afla 40 de nanosateliti QB50, intre care si cei doi Robisat (indicative RO-01 si RO-02). La inceputul lunii iulie ei au primit unda verde dupa ce au trecut testul ISS Safety Review. Pana in august ei vor fi incarcati in tuburile lansatoare NRCSD (NanoRacks CubeSat Deployer), iar ulterior vor fi transportati in Houston acolo unde americanii de la Nanoracks LLC ii vor pregati pentru incarcare la bordul cargoului Cygnus.
Cu ajutorul lui Cygnus vor fi tranportati pana pe ISS, unde vor fi preluati de astronautii statiei. Apoi ei vor fi mutati pe modulul japonez Kibo acolo unde vor folosi bratul telescopic RMS (Remote Manipulator System) pentru a fi plasati in spatiu. Ei vor urma traiectoria lui ISS, 380-420 km altitudine si 51.6 grade inclinatie orbitala, ceea ce le va asigura o durata de viata de ordinul catorva luni.