Racheta japoneza H2 a ajuns la 40 de lansari in configuratia A, dupa misiunea desfasurata pe 29 octombrie de la baza spatiala Tanegashima.
La bord s-au aflat 7 sateliti: GoSAT 2, KhalifaSat, Diwata 2b, Proiteres 2, Ten-Koh, AUTcube 2 si Stars-AO. Primul din ei este de altfel si incarcatura principala, un satelit modern de observare a Pamantului, ce va fi operat de JAXA pentru cel putin 5 ani de acum incolo.
Si pentru ca am amintit de statistica, trebuie sa spunem ca procentul de reusita al rachetei H2A ajunge astfel la 97.5%, un singur incident inregistrandu-se, in noiembrie 2003, cand au fost pierduti doi sateliti din seria de spionaj nipona IGS.
H2A este secondata de sora H2B, o racheta cu procentaj 100% reusit in 7 zboruri care se identifica cu programul de alimentare al Statiei Spatiale Internationale, ISS, pe care JAXA si l-a asumat.
Credit JAXA