Prima lansare de pe teritoriul Marii Britanii, s-a incheiat nefericit ieri seara, 9 ianuarie.
Cei 9 pasageri din Marea Britanie, SUA, Oman si Polonia au fost pierduti dupa ce racheta LauncherOne a ratat injectia orbitala. Sa vedem insa cum au decurs lucrurile.
La ora 22:02 GMT, de pe aeroportul Newquay din apropierea noului centru spatial Spaceport Cornwall Boeingul 747 Cosmic Girl decola, avand atasata sub aripi, racheta LauncherOne. Avionul trebuia sa se ridice la plafon si apoi sa se invarta in cerc, in zona inchisa traficului aerian, pana cand conditiile de lansare, destul de stricte de altfel, erau indeplinite.
La 23:11, la o altitudine de peste 10.000 de metri, avionul s-a aliniat corespunzator si racheta s-a separat cu succes, incepandu-si misiunea. Era vorba despre o activare a treptei intai, urmata de separarea celor doua trepte, desfacerea capsulei protectoare si doua activari succesive ale treptei a doua a rachetei. Pasagerii ar fi trebuit sa ajunga pe o orbita circulara cu altitudinea de 555 km, insa pare ca racheta nu s-a ridicat mai mult de 180 de km; anomalia ar fi survenit chiar la prima activare a treptei intai, probabil o oprire prematura a motorului.
LauncherOne este o racheta in doua trepte, cu un motor Newton 3 (N3) de 379 kN in prima treapta si respectiv un motor Newton 4 (N4) de 22kN in treapta a doua. Ambele functioneaza pe baza de RP1 si LOX.
Racheta are o lungime de 21.3 m si o greutate de aproximativ 30 de tone. Poate transporta de la 300 de kg intr-o orbita SSO cu altitudinea de 500 km si pana la 500 de kg daca se zboara intr-o orbita LEO mai joasa, de 230 km altitudine.
Costul lansarii este relativ scazut (12 milioane de dolari) si cumulat cu flexibilitatea ridicata (faptul ca lansarea se poate face din orice loc, fara o infrastructura terestra aferenta si intr-un timp rezonabil de scurt), transforma racheta intr-o optiune interesanta pentru operatorii de sateliti mici.
De altfel, Richard Branson anunta recent ca intentioneaza sa cumpere un al doilea avion pentru a putea creste cadenta zborurilor si a face fata cererii. Cosmic Girl este deja de peste 20 de ani in serviciu, el si-a facut debutul in 2001.
Solutia lansarilor din aer nu este un patent marca Virgin Orbit. Orbital foloseste de mult timp rachetele Pegasus in misiuni similare - despre ele am scris nenumarate articole de-a lungul timpului.
Mai trebuie spus, ca desi aceasta era prima incercare de lansare de pe teritoriul sau, Marea Britanie a mai facut o lansare spatiala in octombrie 1971. Doar ca acel zbor, efectuat cu racheta Black Arrow, avusese loc din Australia.
In rest, toti satelitii britanici zboara contractand fie servicii comerciale, fie apeland la aliatii strategici.
Ce urmeaza in continuare? Desi acesta este un esec, cu siguranta lucrurile nu se vor opri aici. Virgin Orbit va mai face o incercare cat de curand, imediat ce ancheta interna va gasi cauzele acestei functionari defectuase. Accidentul acesta este surprinzator, pentru ca parea, dupa zborul de debut cand fusesera deasemenea probleme, ca LauncherOne depasise dificultatile tehnice (alte 4 zboruri fusesera efectuate cu succes).
Pentru guvernul britanic, nu exista decat optiunea accelerarii programului spatial national. In acest moment mai sunt in dezvoltare doua centre de lansare, ambele in Scotia - Space Hub Sutherland si SaxaVord Spaceport. Acolo, mai multe companii lucreaza intens pentru debutul lansatoarelor lor: ABL, Orbex sau Skyrora.
In scurta vreme ele vor intra in competitie directa cu viitoarele centre spatiale europene ale EU si mai tarziu cu restul concurentei globale. Insa va fi interesant de vazut cum se vor pozitiona in raport cu deja matura industrie privata americana.
Articolele anterioare:
Primul zbor orbital de pe teritoriul european, in aceasta seara, din Cornwall, Marea Britanie. Partea 1
http://spacealliance.ro/articles/view.aspx?id=20230109024206
Primul zbor orbital de pe teritoriul european, in aceasta seara, din Cornwall, Marea Britanie. Partea 2
http://spacealliance.ro/articles/view.aspx?id=20230109124622
Credit Virgin Orbit/Spaceport Cornwall