Viata printre asteroizi. Apophis. Partea 2
08-11-2024 01:46
Continuam seria noastra de articole despre asteroizi, cu partea a doua, dedicata misiunii Osiris-Apex. Spuneam in prima parte ca, la doar o cateva zile distanta de trecerea asteroidului Apophis pe langa Pamant, misiunea Osiris-Apex, o extensie de cel putin 18 luni a vechii misiuni NASA, Osiris-REx, va incerca o interceptie, initial de la o distanta de 4000 km, urmand sa se apropie progresiv de suprafata asteroidului.

OSIRIS_REx, de tipul ’sample return mission’, fusese lansata pe 8 septembrie 2016 de o racheta Atlas V de la Cape Canaveral si isi interceptase tinta, asteroidul Bennu (numar de catalog 101955) pe 3 decembrie 2018. Timp de 2 ani, misiunea ’Origins, Spectral Interpretation, Resource Identification, and Security’ a navigat in tandem cu acesta, observandu-l indeaproape, inainte de a executa o manevra de tip touch-down, pe 20 octombrie 2020, ocazie cu care a reusit sa colecteze 121 de grame de praf de la suprafata asteroidului (in paranteza trebuie spus, aceasta este o cantitate dubla fata de ce sperau oamenii de stiinta).
 


Manevra a fost cu atat mai complicata cu cat, din cauza distantei mari de Pamant (in acel moment satelitul se afla la circa 320 de milioane de km departare), inginerii nu au avut controlul actiunii, totul desfasurandu-se pe modul automat.


Doar doua misiuni japoneze reusisera acest lucru in trecut: Hayabusa si Hayabusa 2.
 
Hayabusa se intoarce acasa
http://www.spacealliance.ro/articles/view.aspx?id=201003261235
Hayabusa 2, un nou vanator de asteroizi japonez (partea 1)
http://www.spacealliance.ro/articles/view.aspx?id=20141204104311
Hayabusa 2, un nou vanator de asteroizi japonez (partea 2). Sonda spatiala isi pregateste sosirea la destinatie
https://www.spacealliance.ro/articles/view.aspx?id=20180621152437

Pe 7 aprilie 2021, OSIRIS parasea asteroidul Bennu si naviga in directia Pamantului. Pe 24 septembrie 2023, satelitul a ajuns acasa si de la o altitudine de 101000 km a aruncat capsula care continea mostrele. Aceasta a intrat in atmosfera si a fost franata cu ajutorul unui de set de parasute. A aterizat in Utah si oamenii de stiinta au reusit sa o recupereze probele, ce ulterior au fost analizate atat de centrul ARES al NASA (Astromaterials Research and Exploration Science Directorate), cat si de centrul Extraterrestrial Sample Curation Center al JAXA.


Insa, chiar daca faza OSIRIS_Rex (Regolith Explorer) se incheia, misiunea OSIRIS continua, dintr-o traiectorie heliocentrica. Incepea OSIRIS-APEX (Apophis Explorer), tinta fiind, asa cum aminteam mai devreme, asteroidul Apophis, in aprilie 2029.

Vom continua.

Credit JPL/Wikipedia/CNES/ESA/National Geographic

jQuery Menu by Apycom