Racheta folosita pentru lansare a fost Chang Zeng CZ-3B/G2. Varianta originala CZ-3B este o racheta cu lungimea de 54 metri si un diametru mediu de 3.35 metri. Lansarea inaugurala din anul 1996 a fost una esuata si abia a doua incercare a adus primul succes. Intre timp. Peste 100 de zboruri au fost deservite de aceasta familie de rachete (si peste 160 de intreaga serie CZ 3).

Racheta era capabila sa lanseze sateliti cu masa de pana la 11 tone pe o orbita LEO sau 5 tone pentru o orbita GTO (orbita de transfer geostationara).

Desi China nu da in general detalii comerciale, se estimeaza ca fiecare lansare costa in jur de 50-70 milioane de dolari.

Varianta G2, cunoscuta si ca E, imbunatatita, si-a facut debutul in 2007 si a ajuns astazi la misiunea cu numarul 44, din care doar doua au fost cu probleme: in iunie 2017 si aprilie 2020.

Ea creste capacitatea LEO la 11.5 tone si GTO la 5.5 tone, fiind astfel capabila sa deserveasca lansarea satelitilor geostationari de dimensiuni mari. In plus, ea poate realiza si zboruri mai speciale, cum sunt cele interplanetare, avand, in aceste cazuri, o capacitate de pana la 3.5 tone.

Aceasta versiune este dotata cu un sistem de 4 boostere de tip YF-25 si trei trepte motoare (un motor YF-21 C pentru prima treapta, un motor YF-24E pentru treapta a doua si doua motoare YF-75 pentru treapta a treia). Lungimea creste la 56 m, insa diametrul mediu ramane 3.35 m. Fata de varianta standard, creste in schimb si masa la 459 de tone.

 

Pentru lansarea satelitului Tianwen 2, o platforma de 2.1 tone, plasata intr-o orbita heliocentrica, a fost folosita intreaga capacitate a rachetei, un delta-v cumulat in jur de 16 km/s.

Este o interceptie rapida, ceva mai mult de un an (la lansare asteroidul este la 0.242 AU, la destinatie la 0.277 AU fata de Pamant), cu o singura manevra de anvergura pe 30 octombrie, atunci cand satelitul va trebui sa isi incline traiectoria cu 7.7 grade fata de eliptic, pentru a putea egala inclinatia orbitala a asteroidului.

 

Tabelul si imaginea de mai jos, ilustreaza secventa de evenimente pentru Tianwen 2, o misiune care va opera pentru cel putin 10 ani.

 

In premiera, China va testa, pe langa consacrata tehnica ’touch-and-go’ de la misiunile Hayabusa si Osiris-Rex, si cealalta varianta, ‘anchor-and-attach’.

Ea este mai complexa si mai riscanta pentru satelit, implicand o caracterizare de inalta rezolutie a gravitatiei locale si a reliefului, pe langa o stabilizare perfecta a platformei (mai ales ca totul se va face fara interventie umana, pe modul automat), insa calitatea mostrelor colectate este mai buna. Daca ea va reusi, putem sa speram la substantial mai mult fata de cele 100 de grame fixate de inginerii chinezi ca stacheta minima pentru succesul misiunii.

Probele vor trece apoi intr-o capsula speciala care va fi sigilata si care va fi parasutata inapoi pe Pamant pe 29 noiembrie 2027, atunci cand satelitul va trece la numai 23000 km distanta.

Asa cum ne putem imagina, Tianwen 2 este o platforma complexa, cu toata suita obisnuita de avionica (senzori solari, accelerometre, camera stelare etc), cu un sistem de propulsie chimic care ii permite sa manevreze optim, dar si cu sisteme de stabilizare termica si de producere a energiei avansate, putand astfel opera la distanta fata de Soare; pe langa ele si un adevarat laborator stiintific, pe care gasim urmatoarele instrumente:

-senzor laser pentru navigatie

-camera multispectrala

-camera cu camp vizual mediu

-camera cu camp vizual mic, pentru navigatie autonoma

-spectrometre

-magnetometre

-radar pentru masurarea distantei

-analizoare de particule