O mica drama se desfasoara in aceste zile, departe de ochii publicului, la agentia spatiala americana NASA. S-au implinit 2 luni de cand contactul cu sonda Maven, care opera in jurul planetei rosii, a fost pierdut. Ultimele date, fragmente mai exact, fusesera receptionate de DSN pe 6 decembrie, indicand deja probleme serioase la bord; ele veneau dupa o sesiune nominala pe 4 decembrie, cand satelitul descarcase cu succes ce avea stocat si fusese deasemenea comandat in pregatirea viitoarelor activitati. In cele doua zile dintre, el fusese mascat de planeta rosie si deocamdata ramane o enigma ce a putut sa se intample.
Contactele cu sondele martiene nu sunt zilnice, ci exista un profil cu sesiuni periodice, o data la cateva zile, in functie de datele stocate la bord respectiv capacitatea de stocare, incarcarea retelei de statii de sol care trebuie sa opereze multe misiuni in paralel, geometria orbitala sau eventuale situatii de urgenta ce au prioritate pentru rezolvare.
Pe langa datele produse de propriile experimente, Maven functioneaza si ca un releu, preluand, prin echipamentul Electra, astazi un standard in orbita martiana, date externe (spre exemplu de la robotii de la suprafata planetei) pe care le descarca mai tarziu catre Pamant, gratie sistemului sau performant de comunicatie.
Alaturi de el mai fac acelasi lucru MRO, Mars Odyssey si ExoMars TGO.
Lansata la sfarsitul anului 2013, dupa o calatorie de 10 luni, Maven intra cu succes in orbita stabila in jurul lui Marte in septembrie 2014. De atunci a ramas unul din pilonii programului martian si chiar daca sonda este veche, depasind cu cei 11 ani si 4 luni de operare, cu mult limita de 2 ani pentru care fusese proiectata, totusi, la bord mai era destul combustibil care sa ii asigure supravietuirea pentru inca 4 ani, astfel ca pierderea sa, ar fi o lovitura insemnata pentru comunitatea spatiala. Cum spuneam, rolul sau de releu de date, era esential si chiar daca mai avem si alti sateliti la Marte care pot face acest lucru, capacitatea globala va fi afectata simtitor (1 din 4 sateliti).
De aceea, NASA a depus tot efortul posibil pentru recuperarea misiunii. Ea a fost declarata urgenta, DSN a sporit frecventa sesiunilor dedicate si inginerii au incercat diferite solutii pentru restabilirea unei minime comunicatii; cu toate acestea satelitul a ramas tacut.
Mai mult a fost cerut si sprijinul partenerilor internationali (spre exemplu Agentia Spatiala Europeana care opereaza doua sonde la Marte, ExoMars TGO si Mars Express, ultima insa fiind foarte veche).
Astfel, in paralel cu clasicele incercari de a trimite comenzi de pe Pamant, au fost si incercari mai exotice, de observatie optica (inclusiv camerele de pe robotii Curiosity si Perseverance aflati la suprafata planetei, au incercat sa il suprinda pe Maven in orbita) pentru ca, in acest moment, orice indiciu este valoros pentru descifrarea misterului.
Din pacate, asa cum se intampla in multe din accidente, au fost si alti factori agravanti: spre exemplu, conjunctia solara de la inceput de an, cand Marte si Pamantul sunt in directii opuse fata de Soare, facand imposibila comunicatia sau folosirea telescoapelor terestre, a intrerupt pentru mai bine de 2 saptamani toate aceste eforturi (29 decembrie-16 ianuarie). Cautarile au fost reluate de la mijlocul lunii ianuarie, insa fara rezultat, astfel ca sansele pentru viitor par destul de reduse; totusi, trebuie sa spunem ca pe moment, misiunea nu este inca declarata oficial pierduta de NASA.
Model 3D al satelitului
Explorarea planetei Marte – vizualizare
Ce s-ar fi putut insa intampla la bord intre 4 si 6 decembrie?
Ultimele date receptionate indica o comunicatie intermitenta, din cauza orientarii defectoase a antenei satelitului in raport cu Pamantul. Satelitul pare ca ar fi intrat intr-o miscare de rotatie pe care nu ar fi putut sa o opreasca. In general astfel de situatii sunt prevazute de ingineri si calculatorul de bord, prin reactii interne (opriri ale echipamentelor sau reconfigurari de pe echipamentele principale pe cele de rezerva), reuseste sa izoleze problema.
Cu exceptia cazurilor cand chiar exista o problema fizica neprevazuta: in acest moment suspectul de serviciu este sistemul de propulsie, unde o eventuala explozie a unui rezervor sau a unei linii de alimentare, sau chiar o supapa blocata pe pozitia deschis, ar putea induce un impuls neasteptat ce ar imprima o miscare de rotatie necontrolata si chiar miscarea pe orbita a satelitului.
Un satelit in rotatie accentuata, a carui pozitie in spatiu nu o cunoastem exact, si mai ales la o asemenea distanta unde cerintele de directivitate ale antenei sunt esentiale, ar face foarte dificil orice efort de la sol.
Maven are un rezervor central cu capacitate de aproximativ 1700 litri construit din titan de vechea ATK (la lansare au fost 1.6 tone de combustibil, hidrazina, separati intern printr-o membrana speciala de un volum de heliu ce asigura rolul de presurizant al instalatiei in locul clasicei pompe-o solutie simpla, fara piese in miscare, adaptata conditiilor grele din spatiu).
Sunt 20 de motoare instalate la bord, produse de compania Aerojet, aranjate intr-un sistem principal si unul de rezerva, care pot fi schimbate intre ele daca este cazul.
Din cele 20:
-6 sunt motoare orbitale pentru manevre largi (spre exemplu MOI - Mars Orbit Insertion), cu 170N
-6 cu 22N (MR-106L) sunt pentru corectii orbitale mai mici, asa numitele TCM Trajectory Correction Maneuvers
-restul de 8 cu 1N (MR-103G) sunt pentru orientarile periodice in zbor ale sistemului intern de navigatie
De la rezervor pana la motor, combustibilul ajunge printr-un sistem complicat de conducte, ce pot fi inchise sau deschise, in punctele esentiale, prin intermediul unor supape. Intregul sistem este mentinut sub strict control termic pentru ca hidrazina trebuie operata, pentru a evita inghetul, la cateva grade peste 0 Celsius.
Articole mai vechi:
Maven (partea 1)
In asteptarea cometei Siding Spring
Credit NASA