Recordul de reutilizabilitate cade din nou
24-02-2026 00:23
In luna iulie a anului trecut, publicam un articol despre recordul de reutilizabilitate stabilit de SpaceX: la vremea respectiva, era vorba despre 29 de zboruri realizate de treapta intai cu numarul serial B1067.
Ea isi facuse debutul in iunie 2021, o data cu lansarea cargoului  Dragon CRS-22 si in ultima perioada ramasese printre cele mai prolifice numere seriale din protofoliul SpaceX, alaturi de B1063, B1071 si B1069. Toate fac parte din versiunea a cincea a treptei intai (ceea ce generic se cunoaste ca Block 5). 


O versiune care a intrat in serviciu in mai 2018 (in paranteza fie spus, treapta intai cu numarul serial B1046, folosita atunci, nu a bifat in final decat 3 zboruri, performantele crescand progresiv).
Ea promitea pana la 10 refolosiri succesive in incercarea de a pune in practica viziunea lui Musk de a transforma lansatoarele spatiale in vehicule de serie, reproductibile si pentru a face astfel, accesul la orbita, mult mai facil.


Pe 21 februarie 2026, recordul a cazut din nou: intr-o lansare de la Cape Canaveral pentru sistemul Starlink, reconditionata in doar doua luni de la precedenta misiune, B1067 ridica statistica la 33 de incercari reusite. Si, trebuie sa spunem inca o data, pentru ca a fost recuperata cu succes, ea ramane la varful testelor facute de companie chiar si in perioada urmatoare.

Cele 10 zboruri garantate pentru Block 5 au fost deja triplate, iar inginerii SpaceX promit sa ajunga la nu mai putin de 40, poate chiar cu B1067.

Intre timp, familia Falcon a trecut de 600 de misiuni, in timp ce Falcon 9 v1.2 Block 5, de 500. Desi cifre impresionante, totusi nu este un record si din acest punct de vedere, pentru ca familia de rachete R-7 dezvoltata in timpul URSS, si preluata ulterior de Federatia Rusa, familie din care cea mai cunoscuta este racheta Soyuz, a depasit granita de 2000 de lansari.
Insa Falcon 9 este cu siguranta o revolutie a ultimilor ani, reusind sa mentina SUA in fruntea ierarhiei spatiale mondiale. 

Pentru istorie, este relevant sa ne amintim momentul debutului lui Falcon-9 v1.2, baza actualei rachete Falcon 9, din decembrie 2015. Falcon 9 inregistrase pana atunci mai multe accidente, era departe de fiabilitatea dorita de Musk,  si consumase bugetul de dezvoltare al companiei, care se confrunta cu un risc iminent de faliment.
Povestea de succes pe care o cunoastem astazi urma insa sa inceapa.


 


 



Articole mai vechi: 

B1067 stabileste un nou record the reutilizabilitate, in timp ce Falcon 9 depaseste borna de 500 de lansari, devenind cel mai prolific lansator din istoria SUA

Oamenii care au construit SpaceX. Partea 1. La rascruce de drumuri

Credit SpaceX

jQuery Menu by Apycom